Două dintre firmele reprezentative de pe piaţa construcţiilor argeşene s-au aliat şi şi-au adjudecat licitaţia pentru execuţia lucrărilor în cadrul proiectului „Refacere trotuare pietonale și construire piste de biciclete pe DN7, sat Glâmbocata Deal și Glâmbocata, comuna Leordeni, județul Argeș”.
Tempocom, firmă administrată de Aurel Mitrea (cunoscut mai mult ca manager al firmei Construct Steel Market, firma care a reabilitat Bazinul Olimpic din Piteşti), împreună cu CDM Comastrad, fosta companie Comesad Drumuri, aflată în prezent în portofoliul oamenilor de afaceri Daniel Grigorescu, Alexandru şi Marin Meculescu, au semnat la jumătatea lunii februarie un contract în valoare de 3.766.929,90 lei (fără TVA).
În cadrul acestui contract, urmează ca asocierea câștigătoare să realizeze trotuare şi piste de biciclete în comuna Leordeni, pe ambele părţi ale DN 7, pe o distanţă de mai bine de 3,5 km. În prezent, trotuarele ce fac obiectul investiţiei se prezintă într-o stare avansată de degradare sau în unele zone lipsesc cu desăvârşire, necesitând lucrări de refacere a acestora, pentru a asigura circulația pietonilor în condiții de siguranță. În licitaţia de la Leordeni, asocierea formată din Tempocom şi CDM Comastrad a depus singura ofertă, în proiect fiind cooptată şi Rocip Instal, în calitate de subcontractant.
(Foto descriptiv)
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Topoloveni pedalează și devine un oraș prietenos cu mediul. Se deschide sezonul de bike-sharing 2024