În această dimineață pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină în cazul unui bătrâne de aproximativ 85 de ani, care locuia într-un apartament aflat la etajul doi al unui bloc de pe Strada Negru-Vodă, din municipiul Pitești. Exista suspiciunea că aceasta ar fi căzut în apartament.
Îngrijorați că viaţa bătrânei ar putea fi în primejdie, aparținătorii acesteia au solicitat sprijinul salvatorilor pentru a intra în casă.
În urma apelului, la fața locului s-au deplasat pompierii cu o autospecială de intervenție și un echipaj SAJ.
Ajunși la locul cu pricina, salvatorii au pătruns în locuință, pe geamul de la balcon, cu ajutorul scării culisabile, unde au găsit-o pe femeie în viață.
La fața locului, echipajul SAJ i-a acordat îngrijirile medicale necesare. Ulterior nu a fost necesar transportul la spital.
Sursă foto ISU Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro