► Fost judecător la Topoloveni, procurorul argeşean Bogdan Niculescu a intrat în vizorul Inspecţiei Judiciare, pentru că nu a finalizat la timp un dosar început în 2017! Din această cauză, agresorii unui poliţist mutilat în bătaie de gaşca lui Gheboasă au scăpat nepedepsiţi!
Controversatul cântăreţ Gabriel Gavriş, celebru sub numele Gheboasă, a intrat săptămâna trecută din nou în atenţia oamenilor legii, după ce a fost prins cu droguri pe care dorea să le consume. Întâmplarea face ca tot zilele acestea să fie repus pe tapet un alt dosar penal al trapperului, care în urmă cu şase ani, împreună cu un grup de amici, snopea în bătaie un poliţist şi îl băga în spital.
Deşi părea un caz limpede, procurorii au tergiversat cercetările până când faptele s-au prescris, iar vinovaţii nu mai pot fi traşi la răspundere din punct de vedere penal. Printre procurorii care acum trebuie să răspundă pentru modul deficitar în care au instrumentat dosarul se află şi un procuror de la DIICOT Piteşti.
► Poliţistul bătut de gaşca lui Gheboasă a avut nevoie de 70 de zile de îngrijiri şi mai multe operaţii
În noaptea de 16 spre 17 decembrie 2017, Gabriel-Emil Gavrilă, cunoscut sub numele de scenă Gheboasă, și patru prieteni de-ai săi au bătut un polițist, în centrul orașului Târgoviște. La vremea respectivă, tânărul cântăreţ de trapp era minor şi avea doar 16 ani.
Era o noapte de sâmbătă spre duminică, ora 4:00 dimineața, când Gheboasă şi amicii lui l-au observat pe polițistul Valentin P. ieșind dintr-un restaurant. „În acel moment”, le-a declarat Gheboasă anchetatorilor, „Stefan Aron ne-a zis, mie și lui Andrei Parceloaia, că «acum este momentul să-l facem şi noi pe gabor», deoarece şi gaborul, la rândul lui, i-a făcut dosar penal”.
Potrivit unei document de la Judecătoria Târgoviște, Gheboasă a mai precizat că, în momentul în care „un băiat l-a lovit pe poliţist, acelaşi amic al său, Aron, a strigat «hai, să-l facem pe gabor!».”
În dosarul deschis de procurori se precizează ca polițistul „a fost lovit cu bestialitate de către inculpații Radu Georgian-Liviu, Gavriş Gabriel-Emil și Mihai Laurențiu-Ionuț, pentru că, în calitate de agent de poliţie rutieră, a întocmit unuia dintre ei dosar penal”.
Gheboasă şi prietenii săi l-au bătut atât de crunt pe poliţist, încât acesta a avut nevoie de 70 de zile de îngrijiri medicale și a suferit operații la ambele maxilare. Dosarul în care cei cinci sunt acuzați a zăcut 6 ani la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, până când faptele s-au prescris.
Vreme de şase ani, poliţistul agresat s-a plâns de mai multe ori judecătorilor legat de faptul că ancheta bate pasul pe loc, iar de fiecare dată, Judecătoria Târgoviște a fixat termene exacte până la care procurorii ar fi trebuit să finalizeze ancheta. Dar niciunul din termene nu a fost respectat.
► Fost judecător de la Topoloveni, astăzi procuror DIICOT – luat la ochi de Inspecţia Judiciară
De ancheta care ar fi trebuit să-l trimită în instanţă pe trapperul Gheboasă şi pe amicii săi s-au ocupat doi procurori, unul dintre aceştia lucrând în prezent în echipa Antoniei Diaconu, la DIICOT Piteşti. Este vorba despre procurorul Bogdan Niculescu.
Bogdan Niculescu lucrează în magistratură din 2016, însă iniţial el nu a fost procuror, ci judecător la Judecătoria Topoloveni, până în vara anului 2021, când a trecut în tabăra acuzării, fiind numit procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte. Aici, una dintre anchetele pe care le-a preluat a fost cea în care Gheboasă şi prietenii săi erau cercetaţi, pentru că au băgat un poliţist în spital. Astfel, magistratului argeşean i se poate imputa doar instrumentarea dosarului din 2021 până în 2023.
► Cum să lălăi un dosar de ultraj vreme de şase ani fără niciun rezultat
În dosarul de ultraj, lucrurile s-au mişcat cu viteza melcului şi înainte ca Bogdan Niculescu să ajungă la Parchetul Târgovişte, şi după, aşa cum rezultă şi din cronologia anchetei procurorilor, reconstituită din informațiile existente în încheierile Judecătoriei Târgoviște:
- 22 decembrie 2017: a fost deschis un dosar penal pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, apoi s-a cerut efectuarea unor expertize și au fost audiați martorii și inculpații printre care şi Gavriş Gabriel-Emil (Gheboasă).
- 14 iunie 2018: s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru ultraj.
- 8 aprilie 2019: în dosar apare al cincilea inculpat, acuzat de instigare la ultraj.
- februarie 2020 – este audiat un martor.
- iunie 2020: polițistul contestă durata anchetei și spune că „din 2019 nu a mai fost niciodată contactat” de anchetatori. Judecătoria Târgoviște le dă procurorilor, ca termen pentru rezolvarea cauzei, data de 1 octombrie 2020.
- ianuarie 2021: prin ordonanţă, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște trimite dosarul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, justificând că ar fi vorba de un grup infracţional organizat. După o lună, se dă clasare cu privire la această infracţiune, iar dosarul se întoarce la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte.
- aprilie 2021: polițistul contestă din nou durata anchetei, iar procurorii primesc un nou termen pentru finalizarea dosarului: 1 decembrie 2021.
- septembrie-noiembrie 2021: sunt administrate mai multe probe, se arată într-o încheiere a Judecătoriei Târgoviște.
- mai-iunie 2022: sunt audiați doi dintre amicii lui Gheboasă, iar un altul e supus testului poligraf.
- 20 iulie 2022: la dosar e depus raportul testării la poligraf.
- decembrie 2022: polițistul contestă pentru a treia oară durata anchetei, iar Judecătoria Târgoviște constată că, din iulie 2022, de când „a fost depus la dosar raportul de constatare criminalistică, nicio probă nu a mai fost dispusă sau administrată în cauză”. Instanța le cere procurorilor să termine ancheta până pe 20 iunie 2023
- 28 septembrie 2023: dosarul ajunge la instanţă. Prea târziu! Faptele s-au prescris! Mai mult, surpriză: Gheboasă a dispărut de pe lista inculpaţilor!
► Acţiunea disciplinară – pe rolul CSM
Avocatul poliţistului bătut, Adrian Cuculis, a ameninţat, încă din vara anului trecut, că va da în judecată Ministerul Public şi pe procurorii de caz, pentru a răspunde în legătură cu acest dosar şi pentru a obține daune pentru clientul său, acuzând procurorul de caz de „incompetență sau corupție”.
Între timp, împotriva celor doi procurori care s-au ocupat de instrumentarea dosarului a fost declanşată cercetarea disciplinară, aceasta fiind prima acţiune disciplinară de anul acesta a Inspecţiei Judiciare.
Potrivit comunicatului Inspecţiei Judiciare, acţiunea care îl are în vizor pe procurorul DIICOT Piteşti Bogdan Niculescu vizează „săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art.271 lit. g) din Legea nr.303/2022, privind statutul judecătorilor şi al procurorilor, constând în nesoluţionarea unui dosar al PJ Târgovişte înainte de împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale.”, acţiunea aflându-se în prezent pe rolul Consiliului Superior al Magistraturii.
Art. 271 lit. (g) din Legea 303/2022 se referă la „nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile”.
Trapperul face mişto de oamenii legii pe reţelele de socializare
Cercetat de DIICOT pentru deținere de droguri, după ce a fost prins cu canabis asupra sa, Gheboasă i-a sfidat pe anchetatori, imediat după ce a fost lăsat să plece acasă acesta postând pe reţelele de socializare un clip în care, pe muzica unei manele, îi ironizează pe oamenii legii:
Încercați să mă vânați, dar nu reușiți,
Am ajuns mult prea departe ca să mă opriți!
Urmăriți-mă de vreți și prin satelit.
Cu toată tehnologia, tot v-am fraierit”,
sunt versurile piesei pe care Gheboasă le-a cântat în clipul de pe rețelele de socializare. Ulterior, videoclipul a fost șters.
Gheboasă a mai fost în centrul unui scandal şi în vara anului trecut, atunci când prestaţia sa de la festivalul UNTOLD din Cluj a stârnit polemici aprinse, după ce trapperul a cântat o piesă care conține cuvinte obscene. La vremea respectivă, jandarmii l-au amendat pentru „versuri vulgare și rasiste”.
Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro: