Congresul PPE la București. Iată ce decizii importante s-au luat

de | 07.03.2024 19:37 | Național, Politic

Delegații Partidului Național Liberal, împreună cu ceilalți delegați prezenți la Congresul Partidului Popular European de la București au votat-o astăzi pe Ursula von der Leyen drept candidată a PPE pentru președinția Comisiei Europene. În finalul Congresului PPE, președintele Partidului Popular European, Manfred Weber, le-a mulțumit lui Nicolae Ciucă și PNL pentru găzduirea unui ”eveniment extraordinar”, subliniind că popularii europeni s-au simțit la București ”ca acasă”, potrivit comunicatului primit.

În același timp, în segmentul dedicat discursurilor șefilor de stat și de guvern de centru-dreapta, președintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj de încredere în valorile europene, făcând apel la mobilizare în favoarea proiectului european.

”Valorile europene conduc la un nivel de trai ridicat pentru oameni. Trebuie să implicăm cetățenii și să îi inspirăm să facă parte din efortul conjugat pentru un viitor mai prosper și sigur. Zgomotul din zona populismului poate fi acoperit printr-o participare activă și o comunicare eficientă. Încurajarea unei participări ridicate la vot este vitală pentru a ne asigura că vocea fiecărui cetățean contează”, a declarat președintele României, potrivit sursei citate.

Sursă foto: PNL

În fața Congresului PPE s-au aflat de asemenea Manfred Weber, președintele Partidului Popular European și Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, primul subliniind că PPE rămâne motorul Europei, iar șefa Parlamentului European reafirmându-și susținerea pentru intrarea deplină a României în Spațiul Schengen.

Nicolae Ciucă, a continuat întâlnirile bilaterale cu liderii europeni

Unul dintre cele mai importante momente ale Congresului PPE a fost mesajul Ursulei von der Leyen, cea care a primit sprijinul delegaților populari pentru un nou mandat în fruntea Comisiei Europene. Ea și-a exprimat aprecierea față de președintele României, afirmând că popularii europeni sunt ”foarte mândri de Klaus Iohannis, care este un extraordinar european” și a accentuat nevoia ca toate țările europene și structurile UE să lucreze mai mult pentru democrație, prosperitate și securitate în Europa. În finalul Congresului PPE, președintele Partidului Popular European, Manfred Weber, le-a mulțumit lui Nicolae Ciucă și Partidului Național Liberal pentru găzduirea unui ”eveniment extraordinar”, subliniind că popularii europeni s-au simțit la București ”ca acasă”.

Pe parcursul celei de-a doua zile a Congresului PPE, președintele Partidului Național Liberal, Nicolae Ciucă, a continuat întâlnirile bilaterale cu liderii europeni prezenți la București. Liderul liberal s-a întâlnit cu Andrej Plenković, premierul Croației, discutând despre integrarea europeană a Balcanilor de Vest, cu premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, abordând temele privind dezvoltarea infrastructurii energetice și securitatea la Marea Neagră, cu Alberto Núñez Feijóo, liderul popularilor spanioli, vorbind despre dubla cetățenie pentru românii care trăiesc în Spania și cu Dorin Recean, prim-ministrul de la Chișinău, pe care l-a asigurat de susținerea totală a României pentru drumul european al Republicii Moldova.

Totodată, vă reamintim că delegații populari au votat miercuri seară Manifestul PPE 2024, în care s-a menționat expres nevoia admiterii depline a României și Bulgariei în Spațiul Schengen, în paralel cu întărirea granițelor externe ale Uniunii Europene. Manifestul PPE a cerut de asemenea consolidarea susținerii pentru familiile  europene, creșterea competitivității economice a Uniunii Europene, a sprijinului pentru fermieri și a investițiilor în securitatea continentului.

Sursă foto: PNL.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Nicolae Ciucă: Votul dat astăzi pentru Ursula von der Leyen e un vot pentru o Europă mai puternică și mai unită

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: București | Chișinău | Klaus Iohannis | Schengen | Spania