Amenzi usturătoare pentru românii care stau la bloc și fac gălăgie

de | 07.03.2024 22:04 | Lifestyle, Național

Se întâmplă de nenumărate ori ca zgomotul vecinilor să fie extrem de deranjant, dar ceea ce trebuie să știe aceștia este că dacă orele de liniște nu sunt respectate, se pot alege cu amenzi destul de mari. Acestea pot ajunge la suma de 12.000 de lei, în cazul repetării faptei, potrivit unui proiect de lege care urmează să fie aprobat de Senat.

Conform legislației în vigoare, există un interval orar pentru cursul săptămânii, dar și pentru weekend, în care e obligatoriu să fie liniște. Orele în care trebuie să respectăm liniştea la bloc sunt 22.00-08.00 şi 13.00-14.00.

Însă, programul de linişte poate suferi modificări în urma unei eventuale decizii a adunării generale a asociaţiei de proprietari, existând cazuri unde se mizează pe ideea ca programul de linişte din timpul zilei să fie cuprins între orele 13.00 şi 16.00.

Astfel, cei care nu respectă programul de liniște noaptea sau la ora prânzului vor fi amendați cu până la 2.000 lei, iar în caz de recidivă, cu până la 6.000 lei.

Amenzile vizează muzica tare, dar și utilizarea unor aparate care produc prea multă gălăgie. Maşina de spălat zgomotoasă te poate costa 1000 de lei, bormaşina ajunge la 1.500 de lei, iar tot atât și dacă pornești aspiratorul la ore nepotrivite.

Sunt vizați nu doar vecinii gălăgioși, ci și organizatorii de petreceri private în zonele rezidențiale. Firmele riscă amenzi usturătoare.

Potrivit antena3.ro, cele mai mari amenzi, de la 6.000 lei la 12.000 lei sau prestarea a 100-150 de ore de activități în folosul comunității, se vor aplica pentru organizarea de petreceri cu caracter privat și utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spațiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinația de locuințe sau cu caracter social.

Raportul cu noile niveluri de amenzi urmează să fie votat în plenul Senatului și, ulterior, proiectul va merge în Camera Deputaților pentru vot final.

Foto descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

ACUM! Incendiu la o locuință din Budeasa

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Budeasa | Camera Deputaților

Ultimele articole