Mii de sindicalişti din domeniul sănătăţii sărbătoresc „Ziua Personalului Medical” în stradă, printr-un amplu protest ce are loc în Capitală. Este pentru ultima oară când angajații din spitale își strigă nemulțumirile în stradă înainte de a declanșa o grevă generală în sistemul medical.
PROGRAMUL DEMONSTRAŢIILOR
Protestul a început la ora 11.00 în Piața Victoriei din București, urmând ca de la ora 12.00 să aibă loc un marș pe Calea Victoriei până în Piața Revoluției, până la ora 12.30, pentru a semnala public nemulțumirea angajaților din Sănătate.
Demonstrația se încheie cu un alt miting în fața Parlamentului, între orele 14.00 – 15.00.
CARE SUNT REVENDICĂRILE PROTESTATARILOR
Potrivit unui comunicat al Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”, protestatarii solicită:
- respectarea dreptului la indexarea veniturilor salariale în funcţie de inflaţie;
- asigurarea unei creşteri reale a veniturilor salariale (creşterea puterii de cumpărare a salariilor) a angajaţilor din sănătate;
- plata unei recompense corecte pentru asumarea unor riscuri prin lucrul în condiţii de muncă deosebit de periculoase, vătămătoare, grele, deosebite, pentru sacrificiul personal şi al vieţii de familie pe care-l fac lucrând în ture şi în zilele libere/de sărbători legale;
- protestul este îndreptat şi împotriva formei ultimei ordonanţe de urgenţă privind unele creşteri salariale în sănătate, considerând că este o ordonanţă a inechităţii şi a nepriceperii emitenţilor iar prin această OUG se creează o serie de noi inechităţi salariale şi se adâncesc câteva dintre cele pre-existente.
Sursă foto: captură video Facebook Federația „Solidaritatea Sanitară” din România
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro