Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor(ANPC) a început luni o amplă acțiune de control, la nivelul întregii țări, care vizează modul în care este respectată legislația în stațiile de carburanți din rețeaua OMV Petrom.
Potrivit digi.ro, inspectorii ANPC verifică, în primul rând, modul de calibrare a pompelor, mai exact care este cantitatea netă de combustibil vândută șoferilor. Cu alte cuvinte, inspectorii ANPC își doresc să vadă dacă ceea ce apare pe bon este și în rezervor. De asemenea, ei efectuează contoale şi în magazinele staţiilor de alimentare.
Până în acest moment, inspectorii ANPC au verificat 197 de stații. Pentru neregulile găsite au fost date amenzi în valoare de 340.000 de lei, iar 11 staţii au fost închise temporar.
Totodată, reprezentanţii ANPC au propus închiderea unei staţii de carburant pentru o perioadă de până la 6 luni și au oprit definitiv de la comercializare produse în valoare de peste 30.000 lei.
Potrivit sursei citate, principalele abateri constatate au fost: lipsa etichetelor de preţ ale produselor, de la raft; folosirea unor agregate frigorifice neigienizate, cu insecte moarte, acumulari de praf, impurităţi şi gheaţă; utilizarea unor pompe de carburant cu canelele (pistol de alimentare) cu zone depreciate, cu grad avansat de uzură şi rugină sau murdare; folosirea unor manometre fără verificare metrologică; comercializarea unor produse neetichetate – fără elemente de identificare; folosirea unor maşini de gheaţă neigienizate, scoase din uz; nerespectarea temperaturii de păstrare a produselor recomandată de producător.
De asemenea, comisarii ANPC au mai descoperit neconcordanţe între preţul afişat la raft şi cel perceput la casa de marcat; comercializarea unor produse cu data limită de consum depăşită; comercializarea unor produse alimentare vrac, fără a fi însoţite de data deschiderii; comercializarea unor produse culinare finite pentru care nu s-a prezentat fişe de producţie; comercializarea unor jucării care nu erau însoţite de informaţii privind elementele de identificare, vârstă utilizatorilor sau avertismente legate de utilizare comercializarea unor echipamente electrice pentru care nu era afişată taxa de timbru verde; nerespectarea regimului promoţiilor (comercializarea unor produse ambalate multipack, pentru care nu s-a regăsit produsul de referinţă, diferenţa între preţul afişat la promoţie şi cel perceput la casa de marcat); utilizarea unor echipamente de gătire neigienizate sau cu un grad avansat de uzură; folosirea unor ceşti neigienizate, cu urme de produs; utilizarea unor produse cu stare termică schimbată; folosirea unor ustensile neprofesionale în bucătărie şi a unor coşuri de gunoi fără capac.
Sursa Foto Ziarul BURSA
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Premii de 300.000 lei. Loteria Română lansează un nou loz răzuibil ”Milioane de cadouri”