Fostul polițist, Cristian Cioacă, condamnat în 2014 pentru uciderea soției sale, avocata Elodia Ghinescu, a fost eliberat în vara anului trecut din închisoare.
Acest caz a dominat primele pagini ale ziarelor pentru o lungă perioadă de timp, având în vedere că avocata nu a fost niciodată găsită, iar circumstanțele dispariției sale rămân neclare și în prezent.
Reintegrarea sa în societate nu este deloc ușoară, având în vedere că toată lumea știe ce a făcut. Însă, Cristian Cioacă face tot posibilul pentru a-și câștiga traiul după ce cariera sa de polițist a luat sfârșit.
Potrivit Romania TV, în prezent, acesta ar lucra ca șofer pentru avocata sa, Maria Vasii, cea care l-a apărat în instanță. Fostul polițist a fost văzut de mai multe ori în compania acesteia.
Astfel, prin alegerea sa de a deveni șofer, Cioacă încearcă să își reconstruiască viața și să se adapteze unei noi realități după anii petrecuți în spatele gratiilor.
De asemenea, surse apropiate ale fostului polițist transmit că mama Elodiei nu s-a arătat deranjată de eliberarea acestuia, însă femeia a explicat că suferința este aceeași, indiferent dacă rămânea sau nu în arest.
Cioacă acum lucrează ca șofer pentru avocata lui, Maria Vasii. L-au văzut mai multe persoane în asemenea ipostază, dar nu merge peste tot cu ea ca șofer pentru că se mai ferește. Mama Elodiei nu este dezamăgită de faptul că Cioacă a fost eliberat. Ea este de părere și spune mereu că oricum dacă îl ținea la închisoare sau nu tot același lucru era pentru ea, deoarece oricum ea a rămas fără copil”, au declarat surse apropiate de Cioacă, potrivit sursei citate
Pe lângă meseria de șofer, fostul polițist se pare că ar avea grijă și de mama lui. Aceasta s-ar confrunta cu probleme mari de sănătate, iar fiul ei este singurul sprijin în prezent.
Foto: captură video Ancheta Online
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
(VIDEO) Cristian Cioacă, din nou în libertate! A ieșit din închisoare