Ministrul Muncii: ”Vizăm dezvoltarea serviciilor integrate de asistență socială în 2.000 de comunități rurale”

de | 20.03.2024 14:09 | Administrație, Național

Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, a primit aseară Diploma de Excelență pentru susținerea profesiei de asistent social. La Ateneul Român a avut loc Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială, eveniment ajuns la ediția a X-a care este organizat de Colegiul Național al Asistenților Sociali. Cu această ocazie ministrul a transmis un mesaj de mulțumire și apreciere a asistenților sociali.

”Asistența socială este o profesie care exprimă cel mai bine umanitatea. Reforma asistenței sociale demarată de MMSS începând cu anul trecut aduce noi oportunități atât pentru cei care s-au profesionalizat în acest domeniu, cât și pentru cei aflați la început de drum. Este nevoie de asistenți sociali în fiecare din cele peste 3.000 de comune din România, iar în acest sens MMSS derulează în acest an un proiect important, strategic. Vizăm dezvoltarea serviciilor integrate de asistență socială în 2.000 de comunități rurale. Proiectul are o valoare totală de peste 816 milioane de euro. Acesta presupune un sprijin major pentru asistenții sociali și pentru încadrarea de personal nou, precum și pentru administrația publică locală.

Profesionalizarea și dezvoltarea carierei asistenților sociali este o componentă importantă a aceastui proiect. De aceea s-au alocat sume de bani pentru fiecare specialist pentru participarea la cursuri de formare continuă în domeniu.

Le mulțumesc asistenților sociali pentru dăruirea cu care își fac meseria! Îmi doresc ca împreună să facem din România o țară mai bună, mai frumoasă și în care fiecare să ne simțim valorizați”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu, potrivit informării publicate de MMSS.

Sursă foto: Facebook MMSS.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

De Ziua Mondială a Asistenței Sociale. Mesajul ministrului Simona Bucura-Oprescu: ”Ne propunem să întărim rolul asistenților sociali”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Ministrul Muncii | Simona Bucura-Oprescu