Astăzi, la invitația prefectului județului Argeș, Radu Perianu, a avut loc la Curtea de Argeș, o întâlnire tehnică între conducerea executivă a SNTGN Transgaz SA și autoritățile locale din județul Argeș, primarii și viceprimarii din județ, pentru demersurile ce trebuie întreprinse în vederea accelerării racordării UAT-urilor din județ la rețeaua de gaze naturale, în scopul dezvoltării alimentării cu gaze naturale a localităților județului.
Astfel, potrivit informării PNL Argeș, la întâlnire a participat ministra Justiției, Alina Gorghiu, care i-a asigurat pe participanți de deplina susținere a Guvernului României pentru sprijinul necesar racordării unităților administrativ-teritoriale la rețeaua de gaze naturale. Toate aceste măsuri de sprijin sunt corelate de construcția, cu celeritate, a rețelelor de distribuție din partea unităților administrativ teritoriale. ”Accesul la Sistemul Național de Transport gaze naturale al unităților administrativ teritoriale din județul Argeș, un important pol demografic și economic al României, va însemna dezvoltarea economică și socială a comunităților locale, creșterea calității vieții cetățenilor, dezvoltarea durabilă a județului, oferind noi oportunități pentru investitori și condiții de lucru mai competitive pentru operatorii economici care desfășoară deja activitatea în județ sau pentru potențialii noi investitori”, se mai arată în informarea citată.
Sursă foto: PNL Argeș.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: