Muzeul Municipal Curtea de Argeș vă așteaptă!

de | 15.04.2024 11:05 | Cultură, Curtea de Argeș

Muzeul Municipal Curtea de Argeș a fost inaugurat în anul 1969. Acesta are peste 14.000 de piese muzeistice organizate în șapte săli corespunzătoare diferitelor perioade ale istoriei orașului.

La Muzeul Municipal sunt expuse numeroase documente, portrete ale voievozilor din Argeș, medalii, decorații, inele, săbii, inclusiv o colecție bogată de numismatică dacică,romană, bizantină dar si din perioada regalitatii.

Secția de istorie a muzeului Municipal Curtea de Argeș cuprinde 11 săli și trei diorame, cea mai recentă sală amenajată fiind APARTAMENTUL COMUNIST care a încercat să surprindă atmosfera perioadei 1950 -1990. În sala respectivă a fost recreată o sufragerie, o cameră de zi, baia și bucătăria unui apartament tipic de două camere a perioadei încadrată în intervalul 1965 – 1985. Trebuie menționat că o parte din aceste obiecte expuse au fost fabricate în unitățile de producție din Argeș, fiind originale.

SALA COLECȚIILOR prezintă o mică parte din obiectele recent achiziționate de muzeul Municipal. Aici regăsiți instrumente muzicale, o colecție de pipe și o colecție de ceasuri, pendule de perete, ceasuri de masă deșteptătoare, ceasuri de buzunar dar și ceasuri de mână.

Trebuie amintită și GALERIA PERSONALITĂȚILOR argeșene care cuprinde portrete realizate de Ioana-Teodora Duță, desenatorul artistic al Muzeului. Colecția înfățișează personalități marcante din Curtea de Argeș atât a vieții culturale cât și a celei politice printre personalități îi enumeră pe: Armand Călinescu, Haralambie Ionescu, Petre Ștefănescu – Goanga, Florian Ștefănescu – Goangă,  Daniel Sterescu, Constantin Căpităneanu, Urmuz.

La etajul clădirii puteți găsi SECȚIA DE ARTĂ a muzeului care cuprinde o galerie cu lucrări de sculptură și pictură ale artiștilor argeșeni contemporani dar și artă românească din perioada anilor 1970 – 1980. Unul dintre artiștii prezenți este Emil Ivănescu Millan, unul dintre cei mai prolifici pictori de biserici în tehnica frescei din România, un număr de 60 de biserici fiind pictate de acesta.

Muzeul Municipal Curtea de Argeș Casa Norocea

Un alt punct de atracție al turiștilor este CASA DUMITRU NOROCEA.

Aceasta a fost construită de acesta în perioada 1922- 1924, Dumitru Norocea fiind un restaurator al picturii Bisericii Domnești.

Muzeul Municipal Curtea de Argeș Casa Norocea

Casa este situată pe strada Victor Ștefănescu la numărul 8 și reprezintă o expoziție de etnografie și artă populară.

În interiorul acesteia sunt expuse diverse obiecte din ceramică, metal, lemn și țesături populare, majoritatea din perioada de început a secolului XX. La etaj sunt expuse lucrări ale pictorului Dumitru Norocea și obiecte care i-au aparținut în perioada cât a locuit și a creat la Curtea de Argeș.

Muzeul Municipal Curtea de Argeș

Muzeul Municipal Curtea de Argeș este situat pe strada Negru Voda, Nr.2 iar programul de vizitare este de luni până duminică în intervalul orar 09:00 – 17:00.

Mai multe informații puteți afla la numărul de telefon 0733945161.

 

Foto: Facebook

Site: muzeulcurteadearges.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Curtea de Argeş | Roman

Ultimele articole