Vaccinări fictive anti-Covid în Argeș! 20 de persoane au fost condamnate!

de | 15.04.2024 16:32 | Eveniment, Știri

Douăzeci de inculpați au fost condamnați, la data de 11 aprilie, dintre care unul, registrator la un centru de vaccinare din Argeș, de Curtea de Apel Piteşti într-un dosar ce are în vedere fapte de corupție și alte infracțiuni în legătură cu vaccinări anti-Covid fictive,

Potrivit IPJ Argeș, sentinţa este definitivă.

La data de 11.04.2024, Curtea de Apel Pitești a respins apelurile ca nefondate, a menținut sentința pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția Penală și a dispus condamnarea definitivă a 20 de inculpați (dintre care unul, registrator la un centru de vaccinare din Argeș, la pedeapsa închisorii cu executare), pentru fapte
de corupție și alte infracțiuni în legătură cu vaccinări anti-Covid fictive.

Conform comunicatului de presă, este vorba despre un indivd, inculpat, ce avea rol de registrator la un centru de vaccinare din județul Argeș. Acesta s-a ales cu pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată și fals informatic în formă continuată;

De asemenea, un alt inculpat, având rol intermediar, s-a ales cu  pedeapsa de 10 luni închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate în formă continuată la fals informatic, stabilind un termen de supraveghere de 2 ani și prestarea unui număr de 100 zile lucrătoare de muncă neremunerată în folosul comunității la Primăria comunei Morărești sau Primăria comunei Cotmeana;

Un inculpat, intermediar în cauză, la pedeapsa de 10 luni închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate în formă continuată la fals informatic, stabilind un termen de supraveghere de 2 ani și prestarea unui număr de 100 zile lucrătoare de muncă neremunerată în folosul comunității la
Primăria Orașului Mioveni sau Primăria Municipiului Pitești;

Un alt inculpat, intermediar în cauză, are de săvârșit pedeapsa de 10 luni închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate în formă continuată la fals informatic, stabilind un termen de supraveghere de 2 ani și prestarea unui număr de 100 zile lucrătoare de muncă neremunerată în folosul comunității la
Primăria comunei Suseni sau Primăria Orașului Costești;

Alte 15 persoane, beneficiari în cauză s-au ales cu pedeapsa de 8 luni închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate în formă continuată la fals informatic, stabilind un termen de supraveghere de 2 ani și prestarea unui număr de 60 zile lucrătoare de muncă neremunerată în folosul comunității la
diferite primării din raza județului Argeș;

Totodată, o altă persoană s-a ales cu 8 luni închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate în formă continuată la fals informatic, stabilind un termen de supraveghere de 2 ani.

Dosarul penal în cauză, a fost inițiat la data de 19.01.2022 ca urmare a sesizării Serviciului Județean Anticorupție Argeș.

În fapt, primul inculpat, în calitate de registrator în cadrul unui centru de vaccinare din județul Argeș, având ca atribuții înregistrarea în baza de date RENV (Registrul Electronic Național de Vaccinare) a persoanelor care se vaccinează anti- Covid, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada mai 2021 – februarie 2022, a pretins și primit diferite sume de bani, dar şi foloase materiale (voucherele aferente vaccinării), pentru a îndeplini un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, respectiv să ateste informatic, în mod fals, vaccinarea împotriva COVID 19 în Registrul persoanelor vaccinate (RENV) a mai multor persoane. Acestea nu s-au vaccinat, nefiindu-le administrat serul de imunizare, ele figurând ulterior în RENV ca fiind vaccinate și astfel au fost trimise în judecată de către procurorul de caz pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals informatic.

Următorii trei inculpați, intemediari în cauză, în baza aceleiași rezoluții infracționale la sfârșitul anului 2021 – începutul anului 2022, pe lângă propriile vaccinări fictive anticovid 19 au contribuit, prin acte de ajutor,
specifice complicității și la vaccinarea falsă anticovid 19 a altor persoane, prin intermediul lor, datele de identitate ale acestora ajungând în posesia primului inculpat pentru a fi utilizate de către acesta la atestarea informatic a vaccinării susnumiților împotriva bolii COVID 19 (fără a fi vaccinați efectiv), în scopul producerii de consecințe juridice (libera circulație, accesul în centre comerciale, accesul în unități de învățământ, accesul în unități medicale ș.a.), condiţie necesară pentru eliberarea documentelor de vaccinare contra bolii COVID 19.

De asemenea, instanța a dispus desființarea totală a adeverințelor de vaccinare anticovid-19 emise pentru cei 27 de inculpați din dosar.”, transmite DGA.

 

Sursa foto Playtech.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Beat și fără permis, un bărbat din Teiu a intrat cu un motociclu neînmatriculat într-un cap de pod

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Ultimele articole