Ion Mînzînă: „Avem o datorie, să fim aproape de semenii noștri aflați în dificultate!”

de | 02.05.2024 13:56 | Administrație, Din ediția tipărită, Județean, Politic

  • În ultimii 4 ani, CJ Argeș a investit 183 de milioane de euro!

Conform strategiei naționale și județene, anul acesta, toate centrele rezidențiale din Argeș trebuie închise, iar beneficiarii vor fi mutați în locuințe protejate. Toate aceste măsuri sunt cuprinse în planul de acțiune al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș (DGASPC Argeș) și în strategia națională, pentru a asigura servicii de calitate atât pentru aceștia, cât și pentru persoanele aflate în situații vulnerabile din comunitate. Consiliul Județean Argeș, prin DGASPC, are în îngrijire persoanele aflate în dificultate. Este vorba despre copii și adulți cu dizabilități, victimele violenței domestice și ale traficului de droguri, persoane vârstnice aflate în dificultate.

Sursă foto: ediția tipărită.

Investiții de aproape 10 milioane de euro în noile locuințe protejate

În domeniul protecției sociale, 12 proiecte derulate pe fonduri europene de către Consiliul Județean Argeș sunt în desfășurare în prezent, prin DGASPC Argeș. Suntem unul din județele fruntașe la nivel național la accesarea de fonduri pentru că am înțeles că avem o oportunitate pe care nu trebuie să o ratăm de a finanța aceste investiții.

Deja am finalizat, în comuna Băbana, un Complex de 3 Locuinţe Protejate şi un Centru de Zi, un proiect în valoare de 980.000 euro, apreciat atât de autoritățile centrale, cât și de specialiști în asistență socială din alte țări care au venit în vizită de documentare.”, a explicat președintele CJ Argeș, Ion Mînzînă.

În cadul Complexului sunt oferite servicii pentru persoane adulte cu dizabilităţi: deprinderi de viață  independentă, consiliere psihologică, abilitare şi reabilitare, dezvoltarea abilităţilor lucrative, pregătirea pentru angajarea în muncă şi sprijin pentru menţinerea locului de muncă, integrare şi participare socială şi civică.

Sursă foto: ediția tipărită. Sursă foto: ediția tipărită. Sursă foto: ediția tipărită. Sursă foto: ediția tipărită.

Am făcut toate aceste investiții pentru că ne dorim să ajungem într-o concordanță deplină cu criteriile Uniunii Europene. De aceea respectăm strategia pe care am adoptat-o în acest domeniu la nivel județean. Sunt proiecte extrem de importante. Pe de o parte, pentru beneficiari, pe de altă parte, dacă nu realizăm această reorganizare, riscăm să plătim penalități uriașe. Gândiți-vă că, spre exemplu, suntem în reorganizare cu Centrul de Integrare prin Terapie Ocupaţională Tigveni. Aici sunt opt clădiri, cu o vechime considerabilă, în care primesc servicii specializate 209 beneficiari cu dizabilități, majoritatea dintre ei cu afecțiuni neuropsihice. Cu toții vor fi mutați în noile centre care sunt aproape de finalizare.

La Costești, printr-un proiect în valoare de 1.5 milioane euro, este aproape finalizat Complexul de locuințe de tip familial. Aici va fi cel mai modern Centru de zi, pentru 50 de copii cu dizabilități. Tot în acest complex construim și două locuințe de tip familial cu o capacitate de câte 12 locuri, unde vor fi mutați copiii din Centrul Rezidențial din Costești. Toate centrele au cabinete medicale și specialiști pentru consiliere.

Trebuie să fim din ce în ce mai aproape de acești oameni care au nevoie de sprijinul nostru.

Într-o societate în care uităm să ajutăm aproapele nostru, obligația noastră, a autorităților, este să venim în sprijinul semenilor noștri”, a precizat Ion Mînzînă, președinte Consiliul Județean Argeș.

Alte 11 proiecte sunt în curs de finalizare

Pe lângă Complexul de locuințe protejate de la Băbana, care și-a primit deja noii locatari, mai sunt în derulare alte 11, după cum urmează:

  • Complex de 4 locuinţe protejate şi Centru de zi, Comuna Tigveni, Satul Bârseştii de Jos: 1.6 milioane euro;
  • Complex de 4 Locuinţe protejate şi Centru de zi”, Comuna Ciofrângeni:  1.2 milioane euro;
  • Complex de 4 Locuinţe Protejate şi Centru de Zi, Comuna Tigveni, Satul Bălileşti:  1.3 milioane euro;
  • Complex de servicii sociale, oraș Costești:  1.5 milioane euro;
  • Complex de Servicii Sociale, mun. Câmpulung:  1.2 milioane euro;
  • Locuințe protejate – Siguranță și Îngrijire Argeș:  857.000 euro;
  • Centru de criză pentru persoane adulte cu dizabilități: 206.000 euro;
  • Centru de zi pentru persoane adulte cu dizabilități Drăgolești: 230.000 euro;
  • Centru respiro pentru persoane adulte cu dizabilități:  206.000 euro;
  • Centrul de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Pitești (PNRR): 262.000 euro;
  • Centrul de Servicii de Recuperare Neuromotorie de Tip Ambulatoriu Mioveni (PNRR):  264.000 euro.

Microbuze electrice pentru copii cu dizabilități

Beneficiarii a două centre școlare vor avea la dispoziție și un mijloc de transport, chiar unul ecologic. Recent, președintele Ion Mînzînă a semnat contractul prin care vor ajunge câte un microbuz electric și stația de încărcare aferentă la Centrele Școlare de Educație Incluzivă ”Sfânta Marina” Curtea de Argeș și ”Sfânta Filofteia” Ștefănești, destinate copiilor care beneficiază de serviciile acestor unități.  Achiziția se face în cadrul proiectului accesat de Consiliul Județean cu fonduri nerambursabile prin intermediul Programului Administrației Fondului pentru Mediu.

Mobilier și dotări de ultimă generație la școli de învățământ special

Pentru ca elevii să beneficieze de materiale adaptate cerințelor pe care aceștia le au, șase unități de învățământ special din subordinea Consiliului Județean Argeș și a CJRAE din județ, respectiv CSEI ”Sfânta Marina” Curtea de Argeș, CSEI ”Sfântul Nicolae” Câmpulung, CSEI ”Sfânta Filofteia” Ștefănești, Grădinița Specială Pitești, CSEI ”Sfântul Stelian” Costești și CJRAE –   vor fi dotate cu materiale didactice și echipamente digitale moderne și de ultimă generație printr-un proiect derulat tot de Consiliul Județean, cu finanțare prin PNRR în valoare de aproape 600.000 de euro.

46 de săli de clasă vor avea mobilier nou: 7 săli de clasă la Centrul Școlar de Educație Incluzivă ”Sfânta Marina” Curtea de Argeș; 10 săli de clasă la Centrul Școlar de Educație Incluzivă “Sfântul Nicolae” Câmpulung; 11  săli de clasă la Centrul Școlar de Educație Incluzivă “Sfântul Stelian” Costești; 11 săli de clasă la Centrul Școlar de Educație Incluzivă “Sfânta Filofteia” Ștefănești; 7 săli de clasă la Grădinița Specială “Sfânta Elena” Pitești. Acestea vor fi dotate și cu echipamente informatice necesare organizării de sesiuni în mediul virtual.

În cadrul aceluiași proiect, au fost achiziționate materiale didactice pentru 15 cabinete de asistență psihopedagogică, cât și tehnologice aflate în unitățile de învățământ din zone defavorizate aferente județului Argeș, la centrele de la Curtea de Argeș, Câmpulung, Costești, Ștefănești, Pitești și Centrul Județean de Resurse Educaționale Argeș (CJRAE). Au fost achiziționate și echipamente pentru trei cabinete și săli de activități sportive, din incinta Centrelor Școlare de Educație Incluzivă din Câmpulung, Costești și Ștefănești.

Sursă foto: ediția tipărită.

Material realizat de redacția Ancheta. 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

La Pitești. 80 de apartamente în două blocuri noi, prin Programul ”Locuințe pentru tineri”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Ultimele articole