Teatrul „Alexandru Davila” Pitești, instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Argeș, organizează Festivalul Internațional al Teatrului de Studio, ajuns acum la ediția cu numărul 27.
Totodată aflăm că în această perioadă membrii teatrului au fost invitați pentru a prezenta producțiile la importante festivaluri din țară, după cum urmează:
- în perioada, 18-19 mai la Festivalul Internațional „Zilele Teatrului Matei Vișniec 2024” din Suceava, a cărui ediție este axată pe tema Diplomația culturală.
Prestația actoricească în fosta cetate de scaun a Moldovei, o veți putea urmări, duminică, 19 mai, în mediul online la sursele media locale, regionale și naționale, anunță membrii indtituției.
- la invitația Teatrului “George Ciprian” din Buzău, în data de 27 mai, la Festivalul BUZĂU / IUBEȘTE / TEATRU.
Secțiunea oficială este dedicată spectacolelor care pun în scenă cele mai frumoase povești de dragoste din marea dramaturgie.
Teatrul Davila va participă la ambele festivaluri cu spectacolul Proștii sub clar de lună de Teodor Mazilu, în regia artistică a lui Felix Alexa, producție a acestei stagiuni prezentată cu succes și la alte festivaluri de gen, precum cel de la Băilești, orașul natal al lui Amza Pellea.
Totodată pe 22 iunie la Festivalul Internațional de Teatru „NEW WAVE”, organizat de Teatrul de Vest din Reșița, Teatrul „Alexandru Davila” este invitat cu spectacolul ABSOLVENTUL, regia Vlad Massaci, adaptare de Terry Johnson, un text bazat pe romanul lui Charles Webb și scenariul filmului de Calder Willingham și Buck Henry, prin aranjament special cu StudioCanal, produs inițial pe scena din Londra și Brodway de John Reid și Sacha Brooks.
Răspundem cu entuziasm invitațiilor primite întrucât acestea sunt, pe de o parte, o dovadă de apreciere la adresa instituției noastre și a spectacolelor din această stagiune, iar pe de altă parte reprezintă o motivație pentru evenimentele din agenda noastră de lucru”, transmit reprezentanții teatrului „Alexandru Davila”.
Foto: Teatrul „Alexandru Davila”
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Atenție, părinți și bunici! Magicianul din Abracadaba vine astăzi la Pitești