20 de ani de la explozia din Mihăileşti, considerată una dintre cele mai mari tragedii din România

de | 24.05.2024 10:48 | Eveniment, Național

Au trecut 20 de ani de la explozia din Mihăileşti, considerată una dintre cele mai mari tragedii din România.

Pe 24 mai 2004, un camion care transporta 20 de tone de azotat de amoniu, a explodat la Mihăileşti, judeţul Buzău. Tragicul eveniment s-a soldat cu 18 morţi: şapte pompieri, opt localnici prezenți la fața locului, doi jurnalişti ai postului Antena 1, dar şi şoferul autocamionului implicat.

Alte 13 persoane au fost rănite grav.

După un an de la tragedie, în memoria lor a fost ridicat un monument din marmură chiar pe locul unde explozia a produs un crater de peste şapte metri adâncime.

În fiecare an, momentul este marcat printr-o slujbă de pomenire a celor decedaţi, urmată de depuneri de coroane.

La două decenii distanță, tragedia de la Mihăilești continuă să rămână unul dintre cele mai cutremurătoare accidente rutiere din istoria recentă.

În data de 24 mai 2004, destinul a scris o pagină însângerată a istoriei pompierilor militari, când, pe timpul îndeplinirii unei dificile misiuni în localitatea Mihăileşti, pe drumul european E85, şapte militari din cadrul Grupului de Pompieri Judeţean Buzău au căzut la datorie. În acelaşi accident şi-au mai pierdut viața doi jurnalişti, opt localnici prezenţi la faţa locului, dar şi şoferul autocamionului implicat.

Este de datoria noastră să păstrăm vie memoria acestor eroi care, în acele momente de maximă dificultate, au demonstrat devotament, curaj și o loialitate de nezdruncinat față de jurământul pe care l-au depus pentru a-și proteja semenii.”, transmit reprezentanții IGSU

Incidentul a rămas şi astăzi în istorie ca cel mai tragic eveniment rutier petrecut în România.

Cum s-a întâmplat tragedia?

Potrivit antena3.ro, în jurul orei 5:50 dimineața, un camion care transporta aproximativ 20 de tone de azotat de amoniu s-a răsturnat pe o parte și a luat foc pe DN2, la aproximativ 100 de metri de intrarea în localitatea Mihăilești.

La fața locului s-au deplasat echipajele de intervenție pentru a stinge incendiul și a evacua zona. Din păcate, la scurt timp după sosirea lor, camionul a explodat, provocând o deflagrație puternică ce a lăsat un crater adânc pe șosea și a distrus totul în raza de câteva sute de metri.

Sursă foto: gandul.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Cresc indemnizațiile pentru persoanele cu handicap grav

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Buzău | Mihăilești