Accident grav la Dragoslavele! Cinci copii și doi adulți au ajuns la spital

de | 25.05.2024 13:45 | Eveniment, Importante, Județean

Informații noi

Cum s-a produs accidentul de azi de la Dragoslavele? Poliția Argeș a venit cu precizări.

Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung, vinovat de producerea accidentului ar fi șoferul autoturismului, un bărbat de 56 de ani, din Mihăești.

Bărbatul venea dinspre Brașov și se îndrepta către Câmpulung, iar pe DN 73, pe raza localității Dragoslavele, la ieșirea dintr-o curbă la stânga, în condiții de carosabil umed, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un microbuz, condus de un bărbat de 57 de ani, din Vlădești.

În urma impactului dintre cele două vehicule au rezultat șapte victime, care au fost transportate la spital.

Este vorba despre cinci minori, cu vârste de 14 și 15, toți din Vlădești, și două femei, una de 41 de ani din Vlădești și una de 60 de ani, din Godeni. Toți cei răniți erau pasageri în microbuz.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.

Știrea inițială

Un grav accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, pe DN 73, Pitești – Rucăr, în zona localității Dragoslavele.

Din primele informații, în eveniment sunt implicate două vehicule. Este vorba despre un microbuz și un autoturism, care s-au ciocnit frontal.

La fața locului intervin pompierii pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor, dar și echipaje medicale pentru acordarea primului ajutor calificat.

Pompierii intervin cu două autospeciale de intervenție, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de două echipaje SAJ.

De asemenea, la locul accidentului sunt prezenți și polițiștii Biroului Rutier Câmpulung, pentru cercetări.

Din primele informații, în microbuz se aflau 13 pasageri, șapte dintre aceștia fiind asistați de echipajele medicale. Toate cele șapte victime au ajuns la spitalul din Câmpulung Muscel cu multiple răni și traumatisme.

Paramedicii SMURD au transportat la spital o femeie de aproximativ 41 de ani, care prezintă un traumatism piciorul drept.

Celelalte victime, cinci copii și un adult, au fost transportate de echipajele SAJ. Acestea ar fi suferit traumatisme minore la față și membrele picioare.

În zonă, traficul se desfășoară alternativ, pe un sens, fiind dirijat de polițiști.

Accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, strada fiind udă. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și urmează să stabilească dinamica acestui accident.

Știre în curs de actualizare.

Foto/video ISU Argeș

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

https://anchetaonline.ro/accident-zona-mateias-implicate-doua-vehicule-162802/

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Câmpulung Muscel | DN 73 | Dragoslavele | Godeni | Mateiaș | Muscel | Pitești | Rucăr | Vlădești