Pericol pe străzile din Argeș! Șoferi băuți, prinși la volan de polițiști

de | 28.05.2024 23:27 | Eveniment, Județean

Polițiștii rutieri argeșeni au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, în mod deosebit a conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.

În cadrul acțiunilor au fost identificați mai mulți șoferi care au consumat alcool și s-au urcat la volan.

Printre cei care au fost prinși conducând băuți pe străzile argeșene se află și un bărbat de 31 de ani, din Căteasca.

El a fost depistat ieri, 27 mai, de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Leordeni, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar permisul i-a fost suspendat.

Tot ieri a fost prins și un bărbat de 44 de ani, din Coșești, care a hotărât să se urce la volan fără să țină cont de faptul că băuse înainte.

El a fost depistat de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești în timp ce se deplasa pe D.J. 703 I, pe raza localității Brăduleț.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Având în vedere rezultatul testării, bărbatul a fost dus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Și în acest caz a fost întocmit dosar penal, iar bărbatul din Coșești s-a ales cu dreptul de a conduce suspendat.

Foto descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Data la care ar putea fi redeschisă circulaţia pe Transalpina

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Căteasca | Coșești | Leordeni | Transalpina