Data la care ar putea fi redeschisă circulaţia pe Transalpina

de | 28.05.2024 22:25 | Național, Lifestyle

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova a venit cu vești bune pentru șoferi și turiști. Având în vedere faptul că iarna trecută a nins mai puțin în zona montană, anul acesta, autoritățile se așteaptă la o redeschidere mai rapidă a circulației pe Transalpina, cea mai înaltă șosea din România.

Recent, au fost finalizate lucrările de deszăpezire pe tronsonul Rânca-Obârșia Lotrului, închis inițial în toamna anului trecut din cauza condițiilor meteo extreme, iar săptămâna aceasta o comisie de specialiști din cadrul DRDP Craiova va efectua mai multe verificări pe Transalpina, relatează adevarul.ro.

Comisia va examina atent starea carosabilului și toate lucrările executate. Dacă toate criteriile de siguranță sunt îndeplinite, există șanse ca circulația să fie reluată începând cu 8 iunie pe întregul traseu de aproximativ 150 de kilometri.

Sperăm că toate normele privind siguranța vor fi respectate și că se va decide redeschiderea circulației. Dacă totul va fi în regulă, circulația poate fi redeschisă chiar din weekend-ul următor“, a declarat Cristi Tudor, reprezentantul DRDP Craiova, potrivit sursei citate

Sursa foto: Hello Holidays

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Sfârșit tragic pentru un șofer român de TIR! A murit carbonizat pe un drum din Italia

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Craiova | Italia | Rânca | Roman | Transalpina

Ultimele articole