(VIDEO) Evaziune fiscală în Argeș și în București! Șapte persoane duse la audieri

de | 29.05.2024 10:22 | Eveniment, Importante, Județean

Astăzi, 29 mai, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, au efectuat 26 de percheziții domiciliare, în 7 cauze penale privind săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală. Prejudiciu de milioane de lei.

Descinderile au avut loc în  județul Argeș și municipiul București.

În cinci dintre cauze, reprezentanții mai multor societăți comerciale sunt acuzați că, 2021 – 2023, ar fi vândut, prin intermediul magazinelor proprii, mărfuri achiziționate de la un complex comercial de tip cash&carry, ca persoane fizice, fără să fi înregistrat achizițiile realizate și veniturile obtinuțe, cauzând astfel un prejudiciu la stat de 1.486.191 de lei.

Într-o altă cauză penală, în perioada 2022-2023, o persoană fizică ar fi vândut, în mod repetat, autoturisme second-hand, provenite din altă țară, în valoare de 1.293.525 de lei, fără a declara veniturile realizate, aducând, astfel, un prejudiciu bugetului de stat, estimat la 245.669 de lei.

În ultima cauză penală este cercetat un administrator al unei societăți comerciale, care ar fi declarat fictiv sediul social și ar fi omis, în totalitate, înregistrarea operațiunilor comerciale efectuate, în vederea sustragerii de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale și vamale.

În urma perchezițiilor, 7 persoane au fost duse la sediul Poliției, pentru audieri.

Activitățile de percheziție domiciliară s-au desfășurat cu sprijinul polițiștilor de investigații criminale și luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș.”, transmite IPJ Argeș

Foto/video IPJ Argeș

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

https://anchetaonline.ro/baiatul-de-15-ani-din-leordeni-este-cautat-in-continuare-l-ati-vazut-167429/

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: București | Leordeni