Centrul Cultural Pitești organizează în perioada 7-10 mai NOI evenimente cultural-educative

de | 06.05.2024 09:29 | Cultură, Pitești

  • Centrul Cultural Pitești anunță noi evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală.
CC Pitești
Centrul Cultural Pitești organizează,în perioada 7-10 mai 2024, evenimente cultural-educative, care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro), acțiuni la care publicul are acces în limita locurilor disponibile:
✅ Dialogul cu tema ,,Educaţie pentru sănătatea psihică (III)”, în cadrul proiectului de dezvoltare personală „Viața merge înainte”, coordonat de poeta ing. Simona Vasilescu, având-o invitată pe dr. Crenguța Belegan, psihoterapeut, eveniment care va avea loc marți, 7 mai, de la ora 11:30, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
✅ Prelegerea cu tema ,,Comportamente în oglindă cu personalitatea”, susținută de Codruța Drăgan, psiholog-clinician, eveniment care va avea loc marți, 7 mai, de la ora 15:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
✅ Lansarea cărții electronice cu titlul ,,Ultimii piteșteni medievali (mitricele între 1832-1865)”, Pitești, 2024, de Octavian Dărmănescu, eveniment editorial coordonat de dr. în istorie, muzeograful, scriitorul prof. Octavian Dărmănescu, marți, 7 mai, de la ora 16:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
✅„Proză literară în lectura autorului. Ipostaze auctoriale”, în cadrul proiectului cultural-educativ „Teme culturale în emoții raționale”, susținut de scriitorul, eminescologul, profesorul de limba și literatura română Lucian Costache, miercuri, 8 mai, de la ora 11.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
✅ Conferința cu tema „Literatura în stradă – FILSTREET”, eveniment susținut de editorul, scriitorul, psihologul Călin Vlasie, miercuri, 8 mai, de la ora 14:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
✅ Spectacolul sub genericul „Toți pe lume frați noi suntem”, în cadrul proiectului cultural-educativ sub genericul „Și noi avem drepturi!”, coordonat de promotorul cultural Alexandra Grigorescu, având invitați reprezentanți ai Organizației „Salvați Copiii”, Filiala Argeș, eveniment care se va desfășura joi, 9 mai, de la ora 14:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
✅ Dezbaterea interactivă cu tema „Planuri de vacanță”, în cadrul proiectului cultural-educativ „Copii și Părinți, Prietenii Mei”, coordonat de Maria Simona Mitroi, profesoară de educație fizică și istorie la Școala Gimnazială „Ion Pillat”, joi, 9 mai, de la ora 15:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
✅ Conferința cu tema „Arta construcției – de la piramide la catedrale”, în cadrul proiectului „Culisele istoriei”, susținut de scriitorul Cristian Cocea, directorul Direcției pentru Cultură Argeș, eveniment care va avea loc joi, 9 mai, de la ora 17:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
✅Dialogul cu tema „Frumusețea va salva lumea”, în cadrul proiectului sub genericul „Invitați la Cafeneaua literară”, coordonat de poetul Virgil Diaconu, directorul revistei de cultură „Cafeneaua literară”, având-o invitată pe Aura Christi, redactorul-șef al revistei de cultură „Contemporanul”, eveniment care se va desfășura vineri, 10 mai, de la ora 12:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
Foto: Facebook Centrul Cultural Pitesti
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Centrul Cultural Pitești | FILSTREET | Pitești