Festivalul de teatru de studio, la final

de | 03.06.2024 15:00 | Lifestyle, Pitești

Timp de o săptămână, Piteștiul a devenit centru de pelerinaj artistic grație celei de-a XXVII-a ediții a Festivalului Internațional al Teatrului de Studio.

Manifestarea a fost organizată de Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești, instituție de cultură finanțată de Consiliul Județean Argeș, și a avut ca temă Dramaturgia Diasporei Românești.

Sala Studio „Liviu Ciulei” a găzduit cele șase spectacole prezente în festival, în timp ce foaierul Teatrului Davila a devenit neîncăpător pentru cele trei conferințe susținute de dramaturgi cu notorietate în țară și în diaspora.

fc54c19d 667b 45d7 9e51 1fae74f7eeaa - Festivalul de teatru de studio, la final 54bbc07c 3a2a 482d aaa6 e3f13f0b9cff - Festivalul de teatru de studio, la final a3cbc87c 6fb3 4912 8e32 d6af0b7bb6bd - Festivalul de teatru de studio, la final

Tema festivalului, inspirată și inedită, a prilejuit invitaților și publicului spectator întâlniri memorabile cu Saviana Stănescu, Matei Vișniec și Mircea M. Ionescu, autorii primelor spectacole prezentate. Fiecare dintre dramaturgi a creat punți de legătură cu cei prezenți în fața cărora au făcut destăinuiri despre viața personală și profesională: Saviana Stănescu a făcut radiografia unui “Dramaturg fără frontiere”, Matei Vișniec a prezentat „Condiția dramaturgului în diaspora”, iar Mircea M. Ionescu a povestit despre „Dificila întoarcere acasă”.

5eb89a80 4974 4eb1 b50a ab4921b41c20 - Festivalul de teatru de studio, la final 8133fa74 2093 4eda a432 82bf13555d33 - Festivalul de teatru de studio, la final beba04ee 6bf3 4d60 8a19 30cf8c1236aa - Festivalul de teatru de studio, la finald8cc6f2c 0973 4a23 9e5a 2bbfa98959b9 - Festivalul de teatru de studio, la final

Spectacolele prezentate pe parcursul festivalului de invitații din SUA, Franța, Republica Moldova și România au fost selecționate chiar de dramaturgi:

➢ Zebra 2.0 de Saviana Stănescu, regia Jeremy Goren (Theater Company ANOMALOUS CO LLC, New York, SUA);
➢ Occident Express Ro de Matei Vișniec, regia Alain Timár (Teatrul Municipal Matei Vișniec, Suceava);
➢ Puștoaica de la etajul 13 sau Dragă societate de Mircea M. Ionescu, regia Alexandru Grecu (Teatrul Național „Satiricus I.L. Caragiale”, Chișinău, Republica Moldova);
➢ Summit, după Tristan Tzara, concept, scenariu și regie Florin Fieroiu (Teatrul Masca, București);
➢ Paradoxul dorințelor de Ana-Maria Bamberger, regia Codrina Pricopoaia (Compania Azacusca, Paris);
➢ Dragoste și Progres de Bogdan Adrian Toma, regia Cătălin Saizescu (Teatrul „Alexandru Davila”¸ Pitești).

463032c1 31b6 4ddc 9133 e2b31bb09d49 - Festivalul de teatru de studio, la final 6db4652b f204 48b6 a2ae 37ef37ec2314 - Festivalul de teatru de studio, la final 138bce99 7b46 4703 9bf9 252c9d79bd96 - Festivalul de teatru de studio, la final
Ediția din acest an a cuprins și o audiție, prezentată de Teatrul Național Radiofonic, a piesei „București-Underground” de Saviana Stănescu și Toma Enache, precum și un spectacol în aer liber, susținut în fața publicului din Piața Primăriei. Este vorba despre Farfuria de Maria Manolescu, în regia lui Dragoș Mușoiu, producție a Teatrului Masca.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

(Video) Festival unic de teatru!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: București | Chișinău | Pitești | Republica Moldova | Suceava