Se montează primul sistem public de panouri solare termice din România. Verifică dacă ești printre cei care vor plăti mai puțin la căldură!

de | 07.06.2024 12:05 | Administrație, Pitești

Primarul Piteștiului, Cristian Gentea, anunță că astăzi se montează primul sistem public de panouri solare termice din România. Beneficiarii sunt cetățenii din blocurile racordate la încălzirea centralizată oferită prin Centrala Termică 206 din Eremia Grigorescu. Potrivit lui Gentea, primele tuburi ale panourilor solare pentru blocurile din Pitești le-a montat alături de secretarul de stat Niculae Vlad Ștefan.

”Primul sistem public de panouri solare termice din România se montează, de astăzi, pentru blocurile din Pitești!

Acest proiect pilot, la nivel național, dovedește că încălzirea centralizată este o strategie a viitorului, iar orașul nostru a luat startul perfect!

Am reușit, prin Termo Calor Confort SA, să fim prima municipalitate care investește în panouri solare pentru apă caldă, cu aport de agent termic și pentru încălzire, iarna!

124 de apartamente din strada Eremia Grigorescu, din blocurile racordate la încălzirea centralizată oferită prin Centrala Termică 206, vor beneficia în viitor de reducerea prețului la apă caldă cu aproximativ 25%!

22 de panouri solare și 1 panou fotovoltaic vor asigura energia necesară pentru producerea de apă caldă de consum cu aport pentru încălzire.

Sistemul va funcționa împreună cu instalația existentă, pe tot parcursul anului.

Avantajele sunt multiple: reducerea costurilor la consumul de gaze, implicit la producerea de apă caldă, de energie termică, generând scăderea prețului la consumator, în apartament.

Mai mult, în 271 de zile, vom recupera valoarea investiției, de 170 000 de lei (plus TVA)!!!

După monitorizarea și valorizarea eficienței, intenționăm să extindem acest sistem energetic pentru tot municipiul, prin solicitarea și accesarea fondurilor nerambursabile – guvernamentale sau europene!

Primele tuburi ale panourilor solare pentru blocurile din Pitești le-am montat alături de secretarul de stat Niculae Vlad Stefan”, a transmis Cristian Gentea.

Potrivit comunicatului primit de la administrația locală din Pitești, sistemul va funcționa împreună cu instalația existentă pe tot parcursul anului.

Avantaje:

  1. Reducerea subvenției.
  2. Reducerea prețului energiei pentru apa caldă la client.
  3. Reducerea costurilor privind consumul de gaze pentru producerea apei calde pe timpul verii.
  4. Reducerea costurilor privind consumul de gaze, ținând cont de aportul de căldură pentru producerea energiei termice, în perioada de iarnă.
  5. Reducerea prețului energiei termice la client în urma aportului termic produs de panourile solare.
  6. Reducerea consumului de energie electrică în urma utilizării panoului fotovoltaic.
  7. Recuperarea investiției, în valoare de 170.000 de lei (plus TVA), într-un timp relativ scurt: 271 de zile.
  8. Costuri reduse de mentenanță.

 

După monitorizarea și evaluarea eficienței acestui proiect pilot, Primăria Municipiului Pitești intenționează să extindă acest sistem inovativ la nivelul întregului oraș, prin solicitarea și accesarea fondurilor nerambursabile – guvernamentale sau europene.

Sursă foto: Facebook Cristian Gentea.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Școala Gimnazială ”Ion Minulescu” intră în reabilitare termică!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare: