O nouă victorie pentru David Popovici la Campionatul European de la Belgrad.
După aurul cucerit la 100 m liber, sportivul român s-a calificat cu cel mai bun timp și în finala probei de 200 metri liber.
El a încheiat seriile probei de 200 de metri liber cu timpul de 1:45.44.
Un alt român care a evoluat în serii, Mihai Gergely, a încheiat pe locul 58, cu 1:57.40.
Semifinala are loc astăzi, de la 19:41, iar finala va fi vineri, de la ora 19:36.
David Popovici va concura diseară și în finala de la 4×100 m liber. Ștafeta României, formată din Patrick Sebastian Dinu, Alexandru Szilagyi, Mihai Gergely și David Popovici a avut cel de-al treilea timp din calificări (3:15,20), după Serbia (3:13,47) și Croația (3:15,13).
Reamintim că, la proba de 100 m liber, David Popovici a luat medalia de aur. El a scos cel mai bun timp, 46,88. Acesta a fost urmat de Nandor Nemeth din Ungaria, cu timpul 47.49,și de sârbul Andrej Barna care a scos 47.66.
Foto: Facebook CS Dinamo București
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro