Alina Gorghiu: Ministerul Justiției a publicat anunțul privind procedura de selecție a magistratului de legătură în Italia

de | 27.06.2024 10:09 | Administrație, Național

Alina Gorghiu a transmis că Ministerul Justiției a publicat anunțul privind procedura de selecție a magistratului de legătură în Italia. Candidații își pot depune dosarele până pe data de 10 iulie.

”Ieri, Ministerul Justiției a publicat anunțul privind procedura de selecție a magistratului de legătură în Italia. Candidații își pot depune dosarele în perioada 27 iunie – 10 iulie 2024.

Fac apel către magistrații români și îi încurajez să se înscrie la această procedură de selecție. Statul român are nevoie de dumneavoastră pentru a aduce înapoi în ţară fugarii!

Italia se află în topul țărilor din care au fost aduși cei mai mulți fugari. Dar și una dintre țările în care și-au găsit refugiul mai mulți fugari români celebri. Este nevoie de o persoană care să accelereze toate formele de cooperare judiciară în materie penală și civilă dintre cele două state”, a transmis ministrul Justiției Alina Gorghiu pe pagina de Facebook.

Vedeți aici anunțul.

Foto descriptiv. Sursă foto: screenshot.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Parlamentul a adoptat proiectul. Centre regionale de dezintoxicare pentru dependenții de droguri

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Alina Gorghiu | Italia | Ministrul Justiției