Senatorul Dănuț Bica: „La nivel internațional, ia românească este omagiată în peste 50 de țări”

de | 24.06.2024 14:05 | Județean, Lifestyle

Cămașa cu altiță, numită și ie, atât de mult admirată și iubită, are, începând din anul 2022, o zi în care poate fi sărbătorită, ca urmare a promulgării de către Președintele României, Klaus Werner Iohannis, a Legii nr. 184/21 iunie 2022 pentru stabilirea zilei de 24 iunie ,,Ziua Iei”, transmite senatorul Dănuț Bica prin intermediul paginii de socializare.
„Am avut deosebita satisfacție de a mă regăsi printre inițiatorii acestui demers legislativ, împreună cu alți membri ai Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO.
Tot în anul 2022, Comitetul Interguvernamental pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial UNESCO, reunit la Rabat, în Maroc, a decis includerea dosarului ,,Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova”, în Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Imaterial al Umanității.
Decizia Comitetului, adoptată în data de 1 Decembrie, când sărbătorim Ziua Națională a României, reprezintă recunoașterea la nivel mondial a valorii unice a unei tradiții izvorâte din aceeași rădăcină comună a României și Republicii Moldova. Cămașa cu altiță, ia românească așa cum este cunoscută de toți, reprezintă o moștenire transmisă cu dragoste, din generație în generație.
Purtată de fete și femei, pictată și cântată în versuri, promovată asiduu, cu mândrie, inclusiv de către Regina Maria și familia regală a României, cămașă cu altiță este unul dintre elementele identitare ale poporului nostru.
Frumusețea iei a inspirat operele multor pictori celebri, străini și români, dintre care îi amintim pe Hennry Matisse, Daniel Rosenthal, Camil Ressu, Ion Theodorescu-Sion, Francisc Sirato, Nicolae Tonitza, Dumitru Ghiață, Carol Popp de Szathmári, Theodor Aman, Gheorghe Tatărescu şi, mai ales, Nicolae Grigorescu”, a precizat senatorul Dănuț Bica.
Acesta mai amintește faptul că Ziua Universală a Iei, care coincide cu Sânzienele, este sărbătorită, în fiecare an, în data de 24 iunie.
De precizat că la nivel internațional, ia românească, simbol național al culturii române, este omagiată în peste 50 de țări.
Foto: Facebook Bica Danut
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Dănuț Bica | Regina Maria | Republica Moldova

Ultimele articole