Cod portocaliu de vreme rea în Argeș

de | 02.07.2024 09:07 | Importante, Județean, Lifestyle

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod portocaliu de vreme rea, în care este vizat și județul Argeș.

Potrivit ANM, începând de astăzi, 02 iulie, ora 10:00 și până mâine, 03 iulie, ora 10:00, în Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei și Munteniei, jumătatea de nord a Moldovei și local în Banat și în Maramureș, vor fi perioade cu averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii, cu viteze la rafală în general de 70…90 km/h, descărcări electrice și grindină.

În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp și pe arii restrânse de peste 50…70 l/mp.

harta.svg - Cod portocaliu de vreme rea în Argeș

În acest context, ISU Argeș recomandă următoarele:

  • Curățați șanțurile și rigolele de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apei provenite din precipitații.
  • În cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, nu încercați să le traversați prin apă și nu vă apropiați de malurile acestora.
  • Evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie.
  • Sistați activităţile desfăşurate în teren deschis sau la înălţime.
  • Închideți toate ferestrele locuinţei şi altor categorii de construcţii.
  • Evitați atingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ.

Totodată conducătorii auto sunt sfătuiți de autorități să circule cu viteza adaptată condițiilor de trafic și de drum, iar înainte de a pleca în călătorie, să se informeze cu privire la condițiile meteorologice din zonele în care urmează să meargă.

Foto descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Bacalaureat 2024. Elevii susțin astăzi proba obligatorie a profilului-Matematică sau Istorie

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Banat