Argeș.Prinşi la volan deşi aveau permisele de conducere suspendate

de | 02.07.2024 15:37 | Eveniment, Județean

Polițiștii rutieri argeșeni acționează zilnic pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere.

În cadrul acțiunilor desfășurate în ultimele 24 de ore, oamenii legii au identificat mai mulți șoferi care au încălcat regulile de circulație. Printre ei s-au aflat și cei care s-au urcat la volan, deși aveau dreptul de a conduce suspendat.

Printre cei care au fost prinși conducând fără permis pe străzile argeșene s-a aflat și un bărbat de 33 de ani, din Țițești.

El a fost depistat ieri, 01 iulie, de polițiștii Biroului Rutier Pitești, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Pitești.

Tot ieri, a fost prins și un 44 de ani, din București, care a hotărât să se urce la volan fără să țină cont de faptul că avea dreptul de a conduce suspendat.

El a fost depistat de polițiștii argeșeni, în timp ce se deplasa pe raza comunei Dragoslavele.

Cei doi bărbați s-au ales cu dosare penale, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite.

Foto descriptiv captură video Ancheta Online

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Val de incendii în Argeș: peste 50.000 mp de vegetație distrusă

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | București | Dragoslavele | Pitești