George Manole – proprietar de pensiune în Vama Veche, alături de vedete din show-biz

de | 05.07.2024 23:15 | Din ediția tipărită, Lifestyle, Național

Pensiunea Zen Vama Veche s-a deschis în acest sezon estival și este atractivă atât prin prisma confortului și a amenajărilor de înaltă clasă, cât și prin renumele fondatorilor și al proprietarilor respectivei unități de cazare. Cei care au pus bazele acestui business sunt nume cunoscute din show-bizz, respectiv Smiley și soția sa, Gina Pistol, Adela Popescu, Radu Vâlcan, Răzvan și Irina Fodor.

Printre investitori se află și un alt piteștean, nu doar Smiley. Este vorba de George Manole, fost director economic în cadrul Arpechim, care este și nașul de cununie al lui Smiley și al Ginei Pistol.

George Manole este căsătorit cu Maria Apostol, cea care a coordonat strategia de PR și comunicare a postului Pro TV timp de 13 ani, cunoscută fiind pentru regulile stricte de imagine impuse vedetelor cu care colabora trustul media.

Încă de anul trecut, cele cinci cupluri implicate în dezvoltarea acestei afaceri au cumpărat o mai veche unitate de cazare, cu 14 camere, în Vama Veche. Au renovat-o complet și i-au dat o nouă față, transformând-o într-un loc extrem de plăcut, ce te îmbie la relaxare și detașare. În interior este amenajat un spațiu unde se poate servi masa, cu scaune și canapele, iar în exterior, este o piscină înconjurată de șezlonuguri și umbrele.

În plin sezon, o noapte de cazare se ridică la 950 lei, iar în extrasezon coboară la 600 lei.

Locația pensiunii noastre oferă acces ușor la plajă, fiind la doar câțiva pași de malul mării. Oaspeții pot savura plimbări pe nisipul fin sau se pot bucura de apusurile spectaculoase.

 

Zen Vama Veche dispune de 14 camere cu pat dublu sau twin, restaurant, piscină, terasă și parcare, oferind garanția unui sejur confortabil, în intimitate. Spațioase, camerele sunt dotate cu TV, minifrigider, climatizare centralizată și o zonă de relaxare (balcon sau terasă cu mobilier de exterior). Sunt amenajate într-un stil autentic, oferind oaspeților tot confortul necesar pentru o ședere plăcută. Fie că vorbim de camerele cu terasă care oferă un răgaz intim, fie de camerele de la etaj cu balcon care se bucură de liniște, acestea oferă un decor original și facilități pentru a satisface toate preferințele.

 

Totodată, personalul nostru este calificat și prietenos, asigurându-se că cei care ne vizitează se simt întotdeauna bineveniți și răsfățați.”, se arată în descrierea pensiunii.

 

Foto: ediția tipărită

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Omul de afaceri Ștefan Frîntu și-a unit destinele cu Alexandra Brînzea

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/sofia-paul/" target="_self">Sofia Paul</a>

Articol scris de Sofia Paul

Jurnalist cu peste 10 ani de experiență în presă pasionată de fotografie și călătorii.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: George Manole | Gina Pistol | Smiley | Vama Veche

Ultimele articole