Zi importantă pentru absolvenții de liceu care au susținut examenul maturității: s-au afișat rezultatele inițiale la Bacalaureat 2024. Cei nemulțumiți de rezultate pot depune contestații în aceeași zi, între orele 12:00 și 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. Rata de promovare este de 76,4%.
Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
Afișarea rezultatelor finale este programată în data de 12 iulie (în centrele de examen și online).
Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții (cumulat):
- susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
- susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
- obținerea cel puțin a mediei 6 la probele scrise (media notelor obținute la probele scrise).
Update:
Potrivit primelor informații, la nivelul țării, rata de promovare este de 76,4%, și sunt 39 de medii de 10. În Argeș cele mai mari medii sunt la Colegiul Național IC Brătianu din Pitești și anume: 9,98 și 9,96. Totodată din primii 10 candidați pe Argeș cu cele mai mari medii, cinci sunt de la Colegiul Național ”Dinicu Golescu” din Câmpulung. De asemenea, doi sunt de la Colegiul Național ”Zinca Golescu” din Pitești și unul de la Colegiul Național ”Alexandru Odobescu” din Pitești.
Rata de reușită depășește 76% pe ansamblul tuturor promoțiilor (înainte de soluționarea contestațiilor), fiind cea mai ridicată din anul 2009 până în prezent, potrivit informării celor de la Ministerul Educației. Aici – găsiți rezultatele înregistrate în sesiunea iunie – iulie 2024 a examenului național de bacalaureat.
Potrivit datelor înregistrate în aplicația de examen, au promovat 99.371 de candidați (95.112 candidați din promoția curentă, respectiv 4.259 din promoțiile anterioare) din totalul celor 130.041 candidați prezenți.
Astfel, rata cumulată de promovare (înainte de contestații) este de 76,4%: în creștere cu 3,6% față de prima sesiune din anul trecut (72,8%), respectiv cea mai ridicată în ultimii ani (an de referință – 2009).
Pentru promoția curentă, rata de succes este de 81,5%, în creștere cu peste 3% față de prima sesiune din anul anterior (78,4%), în timp ce pentru promoțiile din anii trecuți, procentul se situează la 31,9%, superior cu peste 3%, comparativ cu anul trecut (28,5%). 39 de candidați au încheiat probele scrise cu media 10.
Cei mai mulți candidați (18.426 – toate promoțiile) au obținut medii situate pe segmentul 9 – 9.49.
4.373 de candidați nu s-au prezentat, iar 103 candidați au fost eliminați.
Numărul notelor de 10 pe probe/discipline de examen:
- Limba și literatura română: 408;
- Limba și literatura maternă: 21;
- Proba obligatorie a profilului: 279(Matematică -2.424 / Istorie – 855);
- Proba la alegere a profilului și a specializării: 866 (cele mai multe note de 10 au fost obținute la disciplina Logică și argumentare: 1.234).
La nivelul Argeșului, înainte de contestații, rata de promovare a candidaților din promoția curentă este de 83,4%, iar rata de promovare pe 2024 – 79, 1 (78,4%). Vă reamintim că s-au înscris 4397 de candidați și au fost prezenți 4.285. Au absentat 112 și au fost eliminați 10 candidați. În total 3389 de candidați din Argeș au reușit să obțină media necesară pentru a putea reuși, iar 168 de candidați au fost respinși cu media între 5 și 5,98.
Stire in curs de actualizare!
Foto dsecriptiv. Sursă foto: Facebook Primăria Orașului Mioveni.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: