Băiculești. Cetățean bulgar-prins la volan deși nu avea permis de conducere

de | 09.07.2024 15:49 | Eveniment, Județean

Un cetățean bulgar s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins la volan deși nu avea permis de conducere.

Ieri, 08 iulie, bărbatul conducea un autoturism pe DN 7C, iar pe raza localității Băiculești a fost tras pe dreapta de polițiști.

În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că bulgarul nu deține permis de conducere. Pe numele acestuia a fost întocmit un dosar penal.

Tot ieri, un tânăr de 22 de ani, din Mihăești, a fost depistat de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Schitu Golești conducând un autoturism, deși avea permisul de conducere suspendat.

Și în acest caz, oamenii legii au întocmit un dosar penal.

300  de amenzi date de polițiștii argeșeni într-o singură zi

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri argeșeni  au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, precum și depistarea conducătorilor auto care încalcă legislația rutieră, în special a conducerii agresive, precum și a conducătorilor auto care aleg să conducă în timp ce se află sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.

Polițiștii rutieri au acționat în 68 de filtre rutiere, fiind efectuate 322 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau
substanțe cu efect psihoactiv.

În urma acțiunilor, oamenii legii au aplicat 300 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 80.000 de lei.
De asemenea, ei au reținut  8 permise de conducere și au retras 22 de certificate de înmatriculare.

Foto descriptiv: Antena 3 CNN

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Un TIR a luat foc pe Drumul Express Craiova-Pitești

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Băiculești | Craiova