Cod portocaliu de vreme rea în Argeș

de | 18.07.2024 17:15 | Importante, Județean, Lifestyle

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare meteo cod portocaliu de vreme rea pentru județul Argeș.

Atenționarea este valabilă astăzi, 18 iulie, în intervalul orar 17:05-18:00.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat se vor semnala Averse torențiale care vor acumula 25…40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie, grindină.

Localitățile vizate de această atenționare sunt următoarele: Bascov, Băiculești, Mihăești, Coșești, Schitu Golești, Bălilești, Mălureni, Merișani, Poienarii de Muscel, Budeasa, Dârmănești, Micești, Cocu, Băbana, Cotmeana, Boteni, Drăganu, Hârtiești.

Pentru a evita evenimentele nedorite, pompierii recomandă următoarele măsuri preventive:

  • pentru persoanele aflate pe stradă, se va evita adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie;
  • sistarea activităţilor desfăşurate în teren deschis sau la înălţime;
  • închiderea tuturor ferestrelor locuinţelor şi altor categorii de construcţii;
  • evitarea atingerii stâlpilor sau firelor căzute la pământ.

Foto descriptiv Agora.md

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Jandarmeria Argeș are un nou purtător de cuvânt

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare: