Centrul Cultural Pitești. Lista evenimentelor din perioada 22-25 iulie

de | 20.07.2024 14:00 | Cultură, Pitești

  • Evenimente noi cultural-educative și de dezvoltare personală.
CC Pitești
Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 22-26 iulie 2024, noi evenimente cultural-educative.
Acestea pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro), acțiuni la care publicul are acces în limita locurilor disponibile.
LUNI
  • Prelegerea cu tema “Apartenență vs. echilibru”, susținută de psihologul-clinician Codruța Drăgan, luni, 22 iulie, de la ora 14.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
  • Prelegerea cu tema “Erik cel Roșu și alte saga scandinave”, în cadrul proiectului cultural-educativ „Istorie și istorii cu Marin Toma”, coordonat de redactorul-șef al revistei-document Restituiri Pitești, dr. Marin Toma, istoric, eveniment care va avea loc online, pe pagina oficială de Facebook a Centrului Cultural Pitești, luni, 22 iulie, de la ora 20.00.
MARȚI
  • Prelegerea cu tema „Muzica Clasică și Cultura Contemporană. Mari Compozitori. Giuseppe Verdi și Richard Wagner”, în cadrul proiectului cultural-educativ „Cultură și Credință în Societatea Contemporană”, coordonat de conf. univ. dr. Marius Andreescu, de la Centrul Universitar Pitești, eveniment care va avea loc marți, 23 iulie, de la ora 15.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
  • Lansarea nr. 2/2024 al revistei de literatură “Cuvântul Argeșean”, publicație trimestrială a Ligii Scriitorilor Români, Filiala Argeș, eveniment editorial care se va desfășura în cadrul Cenaclului “Armonii Argeșene”, coordonat de președintele ligii, scriitorul dr. Adrian Mitroi, având-o invitată pe scriitoarea Cristina Onofre, redactorul-șef al publicației, marți, 23 iulie, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
MIERCURI
  • Prelegerea cu tema “Eminescu.Transdisciplinaritatea creației. Episodul iudeo-palestinian”, în cadrul proiectului cultural-educativ “Teme Culturale în Emoții Raționale”, susținut de scriitorul, eminescologul, profesorul de limba și literatura română Lucian Costache, miercuri, 24 iulie, de la ora 11.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
  • Prelegerea cu tema “Feng-shui în bucătărie”, în cadrul proiectului de dezvoltare personală “Călătorie în Științe Neconvenționale – Feng Shui”, susținut de Sorin Dinu, specialist în Feng Shui, miercuri, 24 iulie, de la ora 13.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
JOI
  • Dialogul cu tema “Rănile copilăriei”, din seria conferințelor “Educaţie pentru sănătatea psihică (IV)”, susținute de dr. Crenguța Belegan, psihoterapeut, în cadrul proiectului de dezvoltare personală “Viața merge înainte”, coordonat de poeta ing. Simona Vasilescu, eveniment care se va desfășura joi, 25 iulie, de la ora 11.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
  • Dezbaterea cu tema “Pelerin la Santiago de Compostela”, în cadrul proiectului cultural-motivațional “Arta Devenirii”, coordonat de scriitoarea Silvia Grigore, eveniment care va avea loc joi, 25 iulie, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
Mai multe detalii despre evenimente pe pagina de Facebook Centrul Cultural Pitesti
Foto: Facebook
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | București | Centrul Cultural Pitești | Pitești