O adolescentă de 14 ani a pus pe jar autoritățile din județele Ilfov și Arad după o glumă făcută pe internet.
Potrivit stirileprotv.ro, în timp ce vorbea pe o rețea de socializare cu un băiat de 12 ani, din Ilfov, fata din Arad i-a spus acestuia că va recurge la un gest extrem.
Speriat, băiatul și-a anunțat părinții și, pentru că fata nu-i mai răspundea, oamenii au anunțat Poliția.
Zeci de echipaje de la ordine publică, investigații criminale, evidența persoanelor și operațiuni speciale au primit misiunea contra cronometru să o găsească până la miezul nopții.
După aproape trei ore, oamenii legii au reușit să o localizeze, iar agenții din Arad au mers la locuința fetei, unde au aflat că totul a fost o alarmă falsă.
Povestea născocită de copilă a mobilizat zeci de echipaje, într-o misiune inutilă și păguboasă.
Pentru această glumă proastă, părinții fetei au fost amendați cu 500 de lei.
Foto descriptiv Facebook Poliția Română
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
O persoană a murit pe munte, iar alte 23 au fost salvate de salvamontiști în ultimele 24 de ore