P️ITEȘTI. Icoană făcătoare de minuni la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Trivale

de | 10.08.2024 11:00 | Importante, Lifestyle, Pitești

Veste bună pentru toți credincioșii din Pitești.

️Icoana Maicii Domnului „Izbavitoarea de cancer” – Pantanassa a sosit la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Trivale complex 2.

Reprezentanții bisericii au anunțat faptul că șederea icoanei făcătoare de minuni va poposi acolo până la data de 15 august atunci când se praznuiește și hramul bisericii.

Credincișii care vor să se închine trebuie să știe că biserica este deschisă în fiecare zi între orele 8.00 – 20.00.

Icoana Maicii Domnului cea numită „Pantanassa”, adică ” Împărăteasa tuturor”, una dintre icoanele facatoare de minuni ale Născătoarei de Dumnezeu, prezentă în Mănăstirea Vatoped, din Sfântul Munte Athos este cinstită la data de 18 august.

icoana

Icoana Maicii Domnului „Pantanassa” este o icoană de mici dimensiuni, pictată pe lemn în secolul al XVII-lea, se afla așezată pe iconostasul din partea stănga a naosului bisericii celei mari. Maica Domnului și Pruncul Iisus stau așezati pe un tron împărătesc împodobit, iar de o parte și de alta, în spate, se afla doi arhangheli cu mâinile întinse în rugaciune.

Potrivit doxologia.ro Sfânta Icoană făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu „Pantanassa” a fost adusă la Mănăstirea Vatoped de către fericitul Gheronda Iosif Vatopedinul de la Nea Skiti, fiind cunoscută pentru multele minuni săvârșite, mai ales pentru vindecarea persoanelor care suferă de cancer.

 

 

Foto descriptiv

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Noi evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală anunțate în Pitești

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Pitești | Trivale