Marian Clipici – optimist după pierderea mandatului de manager: Sunt lucruri normale, nimeni nu este bătut în cuie într-o funcție!

de | 11.08.2024 20:25 | Din ediția tipărită, Județean, Lifestyle

Marian Clipici a părăsit conducerea Spitalului de Pneumoftiziologie Leordeni, după ce a ocupat funcția de manager timp de 5 ani și jumătate. Locul acestuia a fost luat, de la începutul săptămânii trecute, de Adriana Molfea, cea care a condus, la rândul ei, timp de 7 ani, Spitalul Județean de Urgență Pitești.

Fostul manager al Spitalului Leordeni este optimist în urma acestor „rotiri” care au avut loc în sistemul sanitar argeșean, declarând că schimbările nu sunt deloc negative. Contractul său a avut o durată de 4 ani, perioadă care s-a încheiat, nemaifiind prelungită.

Sunt lucruri normale care se întâmplă, nimeni nu este bătut în cuie într-o funcție. Doamna manager Molfea are o experiență vastă”, a declarat, pentru publicația, „Ancheta”, Marian Clipici.

Legat de ce lasă în urma sa, fostul manager declară că și-a făcut datoria față de spital, mai ales că a traversat și perioada pandemiei, când unitatea a fost spital-suport COVID.

În timpul mandatului său a trebuit făcută și procedura acreditării, dar s-au implementat și foarte multe investiții, cum ar fi aparatură medicală nouă, atât pentru partea de laborator, cât și de radiologie, unde au fost achiziționate două aparate noi, în cadrul spitalului și altul la Dispensarul Topoloveni, care aparține de spital. De asemenea, prin proiecte europene s-au finanțat spitalele, atât pe partea de echipamente medicale, cât și echipamente pentru personal. A fost construită și o clădire nouă, pentru partea administrativă, unde spațiile erau necorespunzătoare, iar activitatea era îngreunată. În perioada pandemiei s-a investit și într-o stație de oxigen, la patul fiecărui pacient fiind montată o instalație de oxigen. Saloanele au fost utilate cu mobilier nou și a fost modernizată și bucătăria. În proces de derulare, cu avizele obținute, se află și obținerea unui CT, cu finanțare de la Ministerul Sănătății și cofinanțare de la Consiliul Județean.

Întrebat de cum va arăta parcursul său profesional, Marian Clipici a declarat că nu exclude să activeze tot în domeniul medical. Acesta a spus însă că nu are pentru moment un plan foarte bine definit:

Nu au existat factori externi care au dus la decizia de a nu mai continua. Mă gândesc poate și la alte tipuri de proiecte pentru activitatea mea profesională. A fost o perioadă grea, dar și foarte frumoasă. Vom vedea ce îmi va oferi viitorul. Voi avea o perioadă de concediu, iar după aceea mă voi gândi la proiectul următor privind activitatea mea profesională. Nu exclud și varianta de a activa în continuare în domeniul medical.”, ne-a mai declarat fostul manager al Spitalului Leordeni. 

 

Foto: ediția tipărită

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Dorin Falcă – promovat la comanda Inspecției Fiscale pe regiune

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/berta-dima/" target="_self">Berta Dima</a>

Articol scris de Berta Dima

Absolventă a programului de master Jurnalism Tematic, Universitatea București, experiență în presă din anul 2020, pasionată de domeniul social.

Articole asemănătoare:

Ultimele articole