Un bărbat de 32 de ani, din Călinești a fost depistat în timp ce onducea fără drept un moped neînmatriculat.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești l-au depistat pe argeșean în data de 9 august pe DN 7 – Ștefănești. Acesta conducea fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Mai mult decât atât din verificările efectuate de polițiști s-a constatat faptul că mopedul nu era înmatriculat sau înregistrat.
Bărbatului i-a fost întocmit dosar penal conform art. 334 și 335 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.
Amintim faptul că polițiștii rutieri argeșeni au acționat în ultimele 48 de ore în 71 de filtre rutiere. Aceștia au efectuat 718 testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.
În urma abaterilor constatate de către polițiștii rutieri, au fost aplicate, în total 693 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 150.000 de lei, fiind reținute 30 de permise de conducere și retrase 29 de certificate de înmatriculare.
Foto descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: