(VIDEO) Argeș.Traficanți de droguri prinși în flagrant. Au fost reținuți

de | 12.08.2024 17:47 | Eveniment, Județean

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești, au documentat activitatea infracțională a doi bărbați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile a avea efect psihoactiv.

Potrivit IPJ Argeș, în perioada iunie – august 2024, un bărbat, de 26 de ani, ar fi procurat și deținut în scopul vânzării aproximativ 600 de grame de canabis (drog de risc) și 400 de grame substanță cristalină psihoactivă 2-MMC.

În cursul serii de 9 august, bărbatul de 26 de ani i-a dat drogurile mai sus menționate unui tânăr de 21 de ani, pentru a le păstra temporar, moment în care au fost prinși în flagrant de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.

Pentru administrarea probatoriului, oamenii legii au efectuat percheziții domiciliare la locuințele celor doi bărbați, situate în județul Argeș, unde au fost descoperite și ridicate aproximativ 600 de grame de canabis, 400 de grame de 2-MMC, 5 telefoane mobile, 500 de euro și 400 de lei.

În urma perchezițiilor, tinerii au fost reținuți pentru 24 de ore.

Pe 10 august 2024, cei doi au fost duși în fața instanței, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a bărbatului de 26 de ani, față de celălalt bărbat, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești luând măsura controlului judiciar.

Foto/video IPJ Argeș

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Argeșean de 29 de ani surprins de RADAR cu 141 km/h în localitate, în timp ce depășea pe linie continuă

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Pitești