Premierul Marcel Ciolacu a afirmă, astăzi, în debutul şedinţei de Guvern că vor fi luate toate măsurile, astfel încât, deciziile de recalculare a pensiilor să fie transmise la timp beneficiarilor. Totodată, Ciolacu a explicat că din datele centralizate, ”3,8 milioane de pensii cresc după recalculare”.
Vă reamintim că Valentin Ștefan, directorul general al Companiei Naționale „Poșta Română” a explicat marți că deciziile de recalculare a pensiilor vor fi distribuite începând cu data de 16 august, pe parcursul următoarelor două săptămâni, către toți cei 4,5 milioane de beneficiari. Beneficiarii trebuie să fie prezenți la domiciliu și să prezinte factorului poștal un act valid de identitate. Conform legii, deciziile de recalculare nu pot fi înmânate unei alte persoane, indiferent de gradul de rudenie cu beneficiarul. Dacă beneficiarul nu este la domiciliu până pe 30 august 2024, vor putea să ridice ulterior documentul de la oficiul poștal la care este arondat.
”Începem cu subiectul aşteptat de milioane de români: recalcularea pensiilor – care este una dintre marile priorităţi ale acestei guvernări. Alături de Ministerul Muncii şi preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice, ne asigurăm azi că totul este în grafic şi deciziile de recalculare pleacă vineri spre toţi pensionarii, conform planului”, a declarat, miercuri, în debutul şedinţei de Guvern, premierul Marcel Ciolacu.
Premierul a afirmă că, din datele centralizate, reiese că 3,8 milioane de pensii cresc după recalculare: ”Din datele centralizate 3,8 milioane de pensii cresc după recalculare. Adică peste 82% din totalul pensiilor din România. Iar creșterea medie a pensilor este aproape 27%”.
A doua majorare, la 1 septembrie
Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura – Oprescu, a punctat: ”Domnule prim-ministru, am finalizat recalcularea. Nu vor mai fi pensionari care au muncit la fel, dar au pensii diferite. Guvernul Ciolacu asigură creșterea sustenabilă și continuă a pensiilor. În lege s-a introdus un mecanism care garantează creșterea anuală a pensiilor fără a crea dezechilibre bugetare. Am eliminat pragul de 9,4% din PIB pentru cheltuielile cu pensiile, care ar fi putut duce la înghețarea pensiilor până în 2070. În 2024, cei mai mulți dintre pensionari beneficiază de două majorări: prima majorare la 1 ianuarie 2024 – au crescut toate pensiile ca urmare a creșterii punctului de pensie cu 13,8%, de la 1.785 lei la 2.032 lei; a doua majorare, la 1 septembrie 2024, pentru eliminarea inechităților, prin recalcularea tuturor pensiilor. Cei mai mulți vor câștiga, nimeni nu pierde!”
Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook Marcel Ciolacu.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: