Captură impresionantă în vama Giurgiu.
Peste 2.000 de fiole care conţin substanţe dopante au fost descoperite de poliţiştii de la punctul de trecere a frontierei Giurgiu într-o autoutilitară folosită la activităţi de curierat şi înmatriculată în Bulgaria, care era condusă de un cetățean bulgar.
Autovehiculul era încărcat cu colete din Bulgaria pentru România.
Potrivit Poliției de Frontieră Română, ieri, 16 august, în jurul orei 08.00, bulgarul de 32 de ani, care voia să intre în țară, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse pentru control.
În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperi într-un colet 222 cutii a câte 10 bucăți, ce conțineau cantitatea de 2.220 de fiole dopante cu grad mare de risc.
Substanţa anabolizantă, considerată a prezenta grad mare de risc pentru sănătate, are o valoare estimată de 66.000 de lei şi a fost ridicată de către autorităţile române, pe numele şoferului bulgar care transporta marfa fiind deschis dosar penal.
Bunurile, aflate pe lista de anabolizante cu grad mare de risc conform Legii 104/2008, estimate la o valoare de 66.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Șoferului i s-a întocmit lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul sau exportul de substanțe dopante de risc sau cu grad mare de risc sau produse ce conțin substanțe dopante de risc sau cu grad mare de risc, fără autorizație emisă de autoritățile competente, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.”, transmite Poliția de Frontieră Română
Sursă foto: Poliția de Frontieră Română
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Avertismentul hidologilor! Risc de inundații în Argeș și alte 13 județe