Pentru prima dată, județul Argeș a avut doi participanți la festivalul de la Mamaia: Luana Toader și Cosmin Croitoru.
Județul Argeș a fost reprezentat la festivalul de la Mamaia, recent încheiat, ca niciodată, de doi artiști, unul la secțiunea creație altul la interpretare. Ambii au profitat de prezența la Constanța și, alături de familii și prieteni, au rămas, în aceeași atmosferă, la malul mării. Apoi fiecare are proiecte personale pentru că festivalul de la Mamaia a fost doar o rampă de lansare.
După muncă și răsplată!
După participarea la festivalul de la Mamaia, majoritatea participanților au profitat de prezența acolo și au rămas câteva zile pe litoral. Între ei Luana Toader din Pitești, pentru care anul acesta a fost cel mai prolific: a absolvit Colegiul Zinca Golescu și a intrat la Conservator. Luana a obținut locul doi la secțiunea interpretare a festivalului.
Participarea la Festivalul de la Mamaia este cea mai importantă realizarea a mea pe plan artistic din acest an. Doar faptul că am fost selectată în finală, alături de alte nouă voci, este o realizare în sine, iar premiul obținut îmi confirmă acest lucru și sunt tare mândră de el. Sunt fericită că am avut onoarea să cânt alături de cea mai mare orchestră din țară, orchestra simfonică București, condusă de maestrul Andrei Tudor”, transmite Luana Toader
Piteșteanca a interpretat piesa „Dulcea și Tandra mea Fiară”. O puteți viziona AICI.
La fel ca Luana, Cosmin Croitoru de la trupa Taylor a participat la secțiunea creație, cu piesa Amintirile.
Momentul îl puteți vedea AICI.
Anul acesta a fost pentru prima dată când la finala festivalului de la Mamaia au participat doi concurenți din Pitești.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
„Hollywood în Pitești”, concert vocal-simfonic umanitar, în Piața Primăriei! Împreună pentru Andi!