Dosar penal pentru un șofer de 41 de ani din Schitu Golești prins beat la volan

de | 28.08.2024 18:00 | Eveniment, Județean

Polițiștii Secţiei de Poliţie Rurală Rucăr au depistat la data de 25 august un șofer de 41 de ani, din Schitu Golești, care conducea sub influența alcoolului un autoturism pe DN 73, pe raza comunei Dâmbovicioara.

„În urma verificărilor au rezultat indicii cu privire la consumul de alcool, însă persoana în cauză a refuzat testarea cu aparatul alcooltest, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei.

În cauză au fost întocmite documente procedurale conform art. 336 din Codul Penal, totodată fiind luată măsura administrative de retragere a permisului de conducere și eliberare a unei dovezi înlocuitoare fără drept de circulație, (iar la împlinirea termenului de 72 de ore sau la primirea rezultatului de la medicina legală, urmând să fie dispuse măsurile legale care se impun, conform modificărilor adoptate prin Ordonanța de Urgență 84 din 28 iunie 2024).”, se arată într-un comunicat transmis de IPJ Argeș.

Ca urmare a comunicării rezultatului de laborator privind concentrația de alcool în sânge, la data de 27 august a rezultat că valoarea alcoolemiei a fost peste limita de 0,80 g/l alcool pur în sânge, fapt pentru care în cauză a fost înregistrat dosar penal conform art. 336 din Codul Penal.

Polițiștii argeșeni anunță de asemenea că cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.

 

Foto descriptiv: Digi24

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Bătrân lovit și tâlhărit de un argeșean de 38 de ani

 

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Dâmbovicioara | DN 73 | Rucăr

Ultimele articole