Impact între două autoturisme în Pitești! Patru persoane transportate la spital!

de | 28.08.2024 21:48 | Eveniment, Importante, Pitești

În urmă cu puțin timp a avut loc un accident rutier în municipiul Pitești, pe varianta Tudor – Prundu.

Din informații aflăm că în incident au fost implicate doua autoturisme.

La fața locului a ajuns și un echipaj medical.

accident Pitești

UPDATE

Accidentul s-a petrecut pe strada Lânăriei din municipiul Pitești iar în urma impactului patru persoane au solicitat îngrijiri medicale și au fost transportate ulterior la spital, potrivit ISU Argeș.

accident Pitești

La locul accidentului a intervenit și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, care a preluat și transportat la spital două persoane.

Pentru alte două persoane a fost solicitat sprijinul unui echipaj SMURD de prim ajutor calificat de la Detașamentul Pitești.

Echipajul SMURD a preluat și transportat la spital un bărbat în vârstă de 57 de ani, care s-a lovit la membrul superior stâng și o femeie în vârstă de 27 de ani, care s-a lovit la cap.

accident Pitești

Foto: ISU Argeș

Recomandările polițiștilor

Amintim pe această cale recomandările făcute de polițiștii argeșeni pentru evitarea accidentelor generate de viteza excesivă sau neadaptată:

  • Nu uitați că timpul este prețios pentru toată lumea; țineți cont că implicarea în orice eveniment rutier vă va consuma mult mai mult timp decât dacă vă deplasați cu prudență.
  • Acționați pedala de accelerație cu moderație și respectați regulile de circulație în orice împrejurare; nu uitați că puteți pune în pericol nu doar propria persoană, ci și ceilalți ocupanți ai autovehiculului și pe ceilalți participanți la trafic.
  • Evitaţi preocupările care vă distrag atenția și nu conduceţi dacă sunteţi obosiţi; nu folosiţi telefonul mobil în timp ce conduceţi maşina, dacă nu aveţi ataşat la acesta dispozitivul de tip “hands-free”.
  • Verificați starea traseului pe care urmează să îl parcurgeți, înainte de a pleca la drum;
  • Asigurați-vă permanent că autovehiculul pe care îl conduceți corespunde tehnic și puteți face față unor condiții meteo care pot afecta vizibilitatea sau confortul conducătorului auto, până la maniera în care afectează capacitatea de deplasare sau rezolvare în condiții de siguranță a situațiilor ce pot apărea în trafic (ex.: starea ștergătoarelor de parbriz, funcționarea instalației de degivrare, starea celor două triunghiuri din dotarea mașinii, etc.).

 

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Frații Tate rămân sub control judiciar! Decizia Tribunalului București

 

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Pitești | Prundu