Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Biotehnologii în Horticultură Ştefăneşti, la 65 ani de activitate

de | 03.09.2024 14:04 | Administrație, Județean

Vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, a participat astăzi la evenimentele prin care a fost marcată împlinirea a 65 de ani de activitate la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Biotehnologii în Horticultură Ştefăneşti Argeş. La eveniment au fost prezenți și numeroși cercetători, academicieni, secretarul de stat în cadrul Ministerului Agriculturii Violeta Mușat, precum și primul director al Institutului, Constantin Budan, potrivit comunicatului transmis de cei de la CJ Argeș.

Sursă foto: CJ Argeș.

”Într-adevăr, vorbim de unicitate aici, la Institutul de la Ștefănești, și nu putem spune decât că ne mândrim cu această unicitate. Într-un fel, istoria ne ajută și ne onorează, prezentul pare că sună bine și, datorită eforturilor domnului Sumedrea, viitorul ar trebui să sune și mai bine. Sunt foarte bucuros că l-am întâlnit și pe primul director al Institutului, Constantin Budan. Cercetarea pare un fel de Cenușăreasă și este din ce în ce mai greu să atragi oameni care vină și să lucreze în acest domeniu. Poate și pentru că motivația financiară nu este una conformă cu provocările din acest domeniu și cred că aici și guvernanții ar trebui să lucreze mai mult. Este însă sigur că este nevoie de cercetare. Experiența cercetărilor din Argeș, fie că vorbim de Institutul de la Ștefănești, fie că vorbim de cei la Institutul din Mărăcineni sau de la Albota, este una care nu poate fi trecută cu vederea și care devine tot mai necesară. Spuneați că nu mai vine nimeni din urmă, dar trebuie să găsim formule prin care să atragem cercetători pe această zonă. Dumneavoastră aveți nevoie de cercetători din punct de vedere tehnic, noi, la Consiliul Județean, ne-am dori ca Argeșul să devină inclusiv un brand turistic și din perspectiva viei și a vinului. Noi vă asigurăm de sprijinul Consiliului Județean și să dea Dumnezeu ca viitorul să fie al nostru, împreună, și să sune bine!”, a punctat Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte CJ Argeș, potrivit sursei citate.

Are o activitate bogată de ameliorare a speciilor horticole

„Sărbătorim astăzi 65 de ani de cercetare la Ștefănești, Argeș. 65 de ani de tumultoase transformări pentru una dintre cele mai longevive unități de cercetare horticolă din România. Putem privi astăzi cu mulțumire spre trecut și cu încredere spre viitor. Spun cu încredere, pentru că tot ceea ce s-a făcut acum constituie o temelie pentru dezvoltările ulterioare”, a precizat Dorin Ioan Sumedrea, director general, președinte Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Biotehnologii în Horticultură Ştefăneşti Argeş, potrivit comunicatului primit.

Sursă foto: CJ Argeș.

„Este o deosebită plăcere să reprezint Ministerul Agriculturii la această etapă extrem de importantă în existența Institutului de la Ștefănești, pentru că această aniversare marchează nu doar o istorie bogată și plină de realizări în domeniul biotehnologiilor, dar și un angajament pentru excelență și progres în horticultură. Institutul de la Ștefănești a fost și rămâne un pilon central în dezvoltarea agriculturii românești. Ați contribuit esențial la modernizarea tehnologiilor de cultivare, la îmbunătățirea productivității și la îmbunătățirea produselor horticole, în acord cu principiile dezvoltării durabile și protecției mediului. Timp de 65 de ani ați demonstrați că sunteți capabili nu doar să răspundeți la toate provocările, dar și să produceți generații de cercetători la cel mai înalt nivel”, a fost mesajul transmis de Violeta Mușat, secretar de stat Ministerul Agriculturii, potrivit sursei citate.

Stațiunea Experimentală Horti-Viticolă Ștefănești s-a înființat pe data de 15 aprilie 1959. Din 1963 stațiunea a căpătat caracter de unitate zonală și denumirea de Stațiune Experimentală Argeș. Din 1975, unitatea își schimbă numele în Stațiunea de Cercetări Viticole, iar din 1980 unitatea a căpătat numele de Stațiune de Cercetare și Producție Vitivinicolă. Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Biotehnologii în Horticultură Ştefăneşti Argeş este singurul furnizor de material de înmulţire de viţă-de-vie liber de virusuri din categoria Iniţial din România și deține colecția națională de germoplasmă viticolă. Are o activitate bogată de ameliorare a speciilor horticole – soiuri de struguri de masă, clone de struguri de vin, soiuri de tomate, dar și în cercetări de biologie moleculară: biotehnologii de regenerare in vitro la viță-de-vie, plante ornamentale, aromatice și medicinale, alte specii cu areale restrânse de răspândire, extracţia ADN, utilizarea markerilor genetici pentru determinarea gradului de similaritate și variabilitate. În același timp, este furnizor de struguri de masă și de vin, must, vinuri tinere și de colecție prin magazinul propriu.

Sursă foto: CJ Argeș.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Stadiul fizic al lucrărilor pe secțiunea 4 a Autostrăzii Sibiu-Pitești, aproape de 50%

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Albota | Argeș | Mărăcineni | Ministerul Agriculturii | Sibiu