Un incident nefericit a avut loc în localitatea Frătăuții Noi, unde o fetiță de numai doi ani a ajuns în comă la spital, după ce mama sa a spălat-o cu o soluție pentru animale.
Potrivit Monitorul de Botoșani, luni după-amiază, fetița se juca în curte cu animalele de casă, iar la un moment dat a început să aibă mâncărimi la nivelul scalpului.
Mama, observând că micuța avea mâncărimi, a luat Diazinol, o soluție recomandată exclusiv pentru uz veterinar, și a spălat-o pe scalp.
În loc să o ajute, i-a făcut mai mult rău fetiței sale. În scurt timp, starea micuței s-a agravat, iar mama a cerut sprijinul unui echipaj medical.
Potrivit sursei citate, micuța a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Municipal Rădăuți, unde a fost diagnosticată cu stare comatoasă și intoxicație cu organo-fosforice, având și o pneumonie de aspirație. Având în vedere gravitatea situației, fetița a fost transferată la Spitalul Clinic de Urgență Suceava și ulterior la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași, cu ajutorul unui elicopter SMURD.
Poliția a deschis un dosar penal pentru a investiga circumstanțele incidentului, iar Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava a început o anchetă pentru a evalua măsurile necesare de protecție pentru copil.
Foto descriptiv ISU
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro