Ministerul Sănătății a anunțat încheierea epidemiei de rujeolă

de | 08.09.2024 09:51 | Național, Lifestyle

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că epidemia de rujeolă s-a încheiat, datorită scăderii susținute a numărului de cazuri și dispariției focarelor la nivel național, informează Agerpres.

Într-o conferință de presă la Palatul Victoria, Alexandru Rafila a explicat că scăderea acoperirii vaccinale ar putea duce la noi îmbolnăviri și riscul de reapariție a epidemiei.

Pe măsură ce datele care vin la Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică, au arătat o scădere susţinută a numărului de cazuri şi dispariţia focarelor la nivel naţional, colegii noştri epidemiologi au avut criterii pentru ca să solicite Ministerului Sănătăţii închiderea acestui lucru. Practic, ce s-a întâmplat, ca să înţeleagă toată lumea: s-a epuizat ceea ce numim noi ‘masa receptivă’, adică oamenii care n-au fost vaccinaţi, sau mulţi dintre ei s-au îmbolnăvit şi, în felul acesta, această izbucnire epidemică a încetat. Dar asta nu înseamnă că lucrurile nu se pot repeta peste un an sau peste doi sau peste trei ani, atunci când scăderea acoperirii vaccinale aduce iar o anumită populaţie la risc să se îmbolnăvească pentru că nu este protejată”, a spus Ministrul Sănătății, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.

Ministerul Sănătății declarase epidemie de rujeolă în decembrie 2023.

În ultima săptămână, au fost raportate 282 de noi cazuri de rujeolă în România, iar în perioada 1 ianuarie 2023 – 1 septembrie 2024, au fost înregistrate 23.972 de cazuri și 21 de decese cauzate de boală, conform datelor INSP.

Foto descriptiv radioromania.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Patru medalii pentru România la Olimpiada Internațională de Informatică 2024

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Alexandru Rafila | Ministerul Sănătății

Ultimele articole