Alina Gorghiu, aproape de comunitatea din Tufanu: ”I-am rugat, orice ar fi, să nu abandoneze școala”

de | 09.09.2024 17:25 | Rural, Politic

Ministrul Justiției și președintele PNL Argeș, Alina Gorghiu, a participat astăzi și la festivitatea de deschidere a noului an școlar la unitatea de învățământ din Tufanu, comuna Mălureni. Comunitatea a sărbătorit deschiderea unei noi unități de învățământ, care va transforma radical viața copiilor din acest sat. Zeci de copii nu vor mai fi nevoiți să parcurgă 7 kilometri prin păduri și dealuri, indiferent de anotimp. Noul centru educațional, amenajat din containere modernizate, le va oferi nu doar un loc unde să studieze, ci și un spațiu confortabil pentru dezvoltare și joacă, incluzând săli de clasă dotate cu tot ce au nevoie pentru a învăța.

Sursă foto: FB ALina Gorghiu

”Ceva special. După ani de zile, în sfârșit, a sunat clopoțelul la școala din Tufanu, comuna Mălureni, județul Argeș.

Zeci de copii din acest sat mergeau 7 kilometri până la cea mai apropiată școală pentru a putea învăța. Traversau pădurea, traversau dealul, indiferent că era iarnă sau toamnă. Însă de acum vor putea merge la școală chiar în satul lor. Au containere transformate în săli de clasă cu tot ce trebuie: bănci, scaune, tablă, cretă, jucării. Mai mult, este pentru prima oară când copiii din satul Tufanu pot merge la grădiniță la ei în sat.

I-am rugat, orice ar fi, să nu abandoneze școala. Iar ei mi-au promis că se vor ține de treabă. Nu mă îndoiesc. Sunt copii deștepți și mândri să învețe.

Îi felicit din suflet pe Radu Perianu și Dragos Predescu, fostul prefect și respectiv actualul prefect al județului Argeș. Eforturile lor au schimbat efectiv viața a sute de copii. Mulțumesc, Cătălina Dumitraşcu, inspector general adjunct al județului Argeș, pentru întreg sprijinul!”, a transmis minsitrul Justiției și președinte al PNL Argeș, Alina Gorghiu.

Sursă foto: FB Alina Gorghiu.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Alina Gorghiu: ”Am un gol în stomac când vin în Argeș la începutul anului școlar”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Alina Gorghiu | comuna Mălureni | Mălureni | Ministrul Justiției | Radu Perianu

Ultimele articole