PNL Argeș anunță o victorie pentru protejarea Pădurii Trivale

de | 10.09.2024 17:48 | Pitești, Politic

PNL Argeș anunță că locuitorii din Pitești și Argeș au câștigat astăzi o luptă crucială pentru protejarea Pădurii Trivale. ”Curtea de Apel Pitești a anulat definitiv și irevocabil decizia Consiliului Local dominat de majoritatea PSD, prin care se încerca împiedicarea declarării pădurii ca arie protejată. Acest demers este cu atât mai important cu cât Mihai Coteț, președintele PNL Pitești și candidat la alegerile parlamentare, a fost inițiatorul strângerii de semnături de la piteșteni pentru protejarea Pădurii Trival”, punctează liberalii în comunicatul remis. presei.

Tot Mihai Coteț ”a fost avanpostul protestelor organizate în fața Primăriei unde sute de piteșteni s-au strâns pentru a demonstra autorităților că Pădurea Trivale trebuie să fie arie protejată.

Decizia reprezintă un pas important în fața unor interese imobiliare care amenințau să transforme Pădurea Trivale într-o „pădure parc”, deschizând astfel calea pentru retrocedări și defrișări în beneficiul unor dezvoltatori imobiliari. Instituția Prefectului a atacat decizia Consiliului Local  condus de majoritatea PSD și instanța a oferit astăzi o sentință definitivă pentru care PNL Argeș a lucrat pentru a-i asigura pe toți argeșenii că patrimoniul verde va fi conservat pentru generațiile viitoare”, potrivit sursei citate.

”Am luptat și am câștigat! Protestele, petițiile și implicarea comunității au avut succes. Este o victorie nu doar pentru ecologie, ci pentru toți argeșenii care s-au opus planurilor de distrugere a pădurii”, a declarat Mihai Coteț, potrivit comunicatului remis presei. ”Justiția a făcut dreptate, oprind planurile imobiliare pe care PSD le susținea. Voi continua să lupt pentru ca Guvernul să adopte Hotărârea prin care Pădurea Trivale să fie declarată oficial arie protejată, asigurând astfel protecția sa pe termen lung”, a adăugat Mihai Coteț, președintele PNL Pitești.

Acest moment marchează un pas important pentru conservarea Pădurii Trivale și reprezintă o victorie a cetățenilor împotriva intereselor speculative, mai completează liberalii în comunicatul remis presei.

”Curtea de Apel Pitești a dat câștig de cauză Instituției Prefectului județului Argeș în procesul referitor la Pădurea Trivale. Hotărârea Consiliului Local Pitești privind Pădurea Trivale –Pădure-parc a fost, astăzi, anulată de instanță. Hotărârea este definitivă!

Hotărârea de Consiliu Local care prevedea ca Pădurea Trivale să devină pădure-parc a fost una foarte importantă și a împărțit locuitorii municipiului în mai multe tabere. A existat un interes public major pentru acest subiect. În 2023, fostul prefect Radu Perianu a atacat Hotărârea, lăsând astfel justiția să decidă. În primă instanță, Tribunalul Vâlcea a dat câștig de cauză Instituției Prefectului județului Argeș, iar Primăria Pitești a contestat. Decizia definitivă a venit astăzi de la Curtea de Apel Pitești care a respins recursul administrației locale.

Am susținut și voi susține în continuare respectarea legii. Și nu mă va opri nimic să militez pentru transparența decizională!”, a transmis prefectul de Argheș, Dragoș Predescu pe pagina de Facebook.

”Noi, liberalii, împreună cu voi, am câștigat această luptă importantă! Altfel, pădurea Trivale, pădurea piteștenilor, ar fi rămas ani de zile într-o zonă gri și s-ar fi găsit pretexte pentru a fi betonată, asfaltată și pentru a se construi clădiri. Am fi pierdut plămânul verde al Argeșului.

Pădurea Trivale a fost salvată definitiv de Prefectura Argeș astăzi. Și are acum șansa de a deveni Arie Protejată. Așa cum își doresc 90% dintre piteșteni!

Mulțumesc fostului prefect, Radu Perianu, cel care a inițiat acest demers și actualului prefect Dragos Predescu!

Și echipei PNL Pitești, condusă de Mihai Cotet, pentru că s-a bătut pentru Trivale în Consiliul Local și a organizat proteste în centrul Piteștiului pentru salvarea ei.”, a transmis ministrul Justiției și președintele PNL Arge, Alina Gorghiu,în postarea publicată pe pagina de Facebook.

Foto descriptiv.

Sursă foto: FB Dragoș Predescu.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Cu ce oameni ies partidele din ARGEŞ la înaintare la ALEGERILE PARLAMENTARE

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare: