PNL Argeș: ”O reparație binevenită pentru categoria de pensionari militari”

de | 11.09.2024 11:45 | Județean, Politic

O inițiativă importantă pentru pensionarii militari este pe cale să prindă contur, odată cu propunerea Ministerului Finanțelor de a modifica Codul fiscal. Este vorba de un proiect de ordonanță de urgență ce vizează majorarea plafonului până la care veniturile din pensii sunt neimpozabile, în special pentru cei care primesc pensii militare. Cu un plafon crescut de la 2000 lei la 3000 lei, măsura promite să aducă un sprijin binevenit pentru această categorie de pensionari, arată cei de la PNL Argeș în informarea publicată pe pagina de Facebook.

”O reparație binevenită pentru categoria de pensionari militari ale căror pensii nu sunt – așa cum greșit se vehiculează în spațiul public – ”nesimțite”!

Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță de urgență ce urmează a fi votat în prima ședință de guvern, proiect care are ca obiect de reglementare modificarea Codul fiscal, în sensul majorării plafonului până la care veniturile din pensii sunt neimpozabile, de la 2000 lei la 3000 lei și pentru pensiile militare, acordate în temeiul Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat”, arată cei de la PNL Argeș în postarea publicată pe pagina de Facebook.

Această dispoziţie ar urma să intre în vigoare la data de 1 octombrie 2024 și să se aplice începând cu veniturile aferente lunii octombrie 2024.

”Am fost alături de categoria pensionarilor militari. Le-am înțeles problemele (de la interzicerea cumulului pensiei cu salariul – deși multe cadre militare trecuseră în rezervă din necesități obiective legate de intrarea țării noastre în NATO – și până la modificările legislative referitoare la pensiile militare de stat) și am acționat în sensul soluționării acestora”, potrivit sursei citate.

Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook Cristian Gentea.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Ministrul Justiției: ”În primele 6 luni ale anului avem aproape 1.200 de dosare active privind traficul de persoane și minori”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Cristian Gentea | NATO

Ultimele articole