Tinere din Bascov reținute de polițiști pentru tâlhărie

de | 11.09.2024 15:00 | Județean, Eveniment

Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, și au identificat patru tinere bănuite de săvârșirea faptei, cu vârste cuprinse între 17 și 24 de ani, din Bascov, informează IPJ Argeș printr-un comunicat de presă.

În urma cercetărilor s-a stabilit că, la data de 28 august patru tinere ar fi pătruns într-un magazin din Pitești de unde ar fi sustras produse cosmetice în valoare de aproximativ 1200 de lei, iar pentru a-și asigura scăparea, ar fi agresat-o fizic pe casieră, împingând-o.

Polițiștii de investigații criminale, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov, au pus în executare la data de 10 septembrie mandatele de aducere, emis pe numele celor patru tinere iar două dintre acestea, de 17, respectiv 18 ani au fost conduse la sediul poliției, pentru audieri.

În urma probatoriului administrat, s-a luat măsura reținerii celor două tinere, pentru 24 de ore iar ulterior Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești a dispus cercetarea acestora sub măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

 

Foto descriptiv

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Atenție români! Germania extinde controalele la toate frontierele terestre

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Bascov | Germania | Pitești | Uiasca | Valea Ursului

Ultimele articole