Cele mai importante investiţii pe care le are Consiliul Judeţean Argeş în derulare în această perioadă sunt proiectele de modernizare a două drumuri judeţene. Miza este una uriaşă, cele două investiţii totalizând peste 100 de milioane de euro, ambele finanţate din fonduri europene.
► 6 asocieri vor contractul pentru DJ 679
Pentru primul dintre cele două contracte, care vizează modernizare a DJ 679, pe sectorul Păduroiu (DN 67B) – Lipia – Popești – Lunca Corbului – Pădureți – Cieşti – Fâlfani – Cotmeana – Malu – Bârla – limita județ Olt (km 0+000 – km 48+222), CJ Argeş a primit șase oferte de participare, trei dintre asocierile interesate având în componenţă câteva dintre cele mai importante firme de construcţii din Argeş. Astfel, cele 6 oferte au fost depuse de:
» Ness Proiect Europe, având ca terţ susținător grupul Vahostav şi ca subcontractanți companiile Dual General Construct, Bicanca Anabi, Eckon Cei şi Manro;
» Dacia Asphalt, cu subcontractanții Walhalla Invest Prodcomimpex, Vexano si Oyl Company Holding AG;
» Asocierea Eurocogen Dâmbovița (lider) – Aleandri SPA – Chirulli Andrea, cu subcontractanții Extreme Engineering si Info Adriano;
» Asocierea General Trust Argeș (lider) – Coni, cu subcontractanții Terra Silva, Opr Asfalt, Reb Comtel şi Intens Prest;
» Asocierea G&M Road Building Engineering (lider) – Antrepriza de Construcții Drumuri şi Autostrăzi – Brumatax, cu subcontractanții Building Construction Mea şi Gridconnect;
» Asocierea Domarcons (lider) – Valah Construct Grup, cu subcontractanții Vas Construct Exclusiv, Selca, Rocip Instal, Toro Tech Construct, Alpenside şi Mithras Build.
Drumul care va fi reabilitat are o lungime de 47,67 km şi include 14 poduri, amenajarea de trotuare, alveole şi șanțuri, acces la proprietăți şi elemente suplimentare pentru siguranță rutieră. Valoarea estimată este de 264,4 milioane de lei (circa 53 milioane de euro), fără TVA, iar perioada de implementare este de 30 de luni. Proiectul beneficiază de finanțare aprobată, prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027. Ofertele se afla in etapa de evaluare financiară şi tehnică, ce are termen-limită stabilit la 22 noiembrie 2024.
► 5 oferte pentru unul din cele mai lungi drumuri din judeţ
Cea de-a doua licitaţie are ca miză contractul pentru execuţia lucrărilor de modernizare a DJ 659 Pitești – Bradu – Suseni – Gliganu de Sus – Bârlogu – Negrași – Mozăceni – Lim. Jud. Dâmbovița (km 0+000-58+320; L=58,320 km), estimat la o valoare de 244,2 milioane lei fără TVA (aproximativ 49 milioane euro). Lucrările ce vor fi executate pe cei peste 58 km din DJ 659, unul din cele mai lungi drumuri judeţene din Argeş, includ, pe lângă asfaltarea propriu-zisă, şi construcţia a 8 poduri noi şi modernizarea 3 poduri vechi, drumuri laterale, podețe de acces la proprietăți, amenajarea de trotuare, precum şi 54 de stații de autobuze.
În această procedură, CJ Argeş a primit 5 oferte, din partea următoarelor consorţii:
» Dacia Asphalt, cu subcontractanții Win Asphalt, Walhalla Invest Prodcomimpex, Vexano si Oyl Company Holding AG;
» Ness Proiect Europe, având ca terţ susținător grupul Vahostav şi ca subcontractanți companiile Dual General Construct, Bicanca Anabi, Eckon Cei şi Manro;
» Asocierea General Trust Argeș (lider) – Coni, cu subcontractanţii Intens Prest, Terra Silva, Menada SRL, Reb Comtel, OPR Asfalt, Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” – Târgoviște.
» Asocierea Terra Building S.R.L. (lider) – Artera Blue, Constructii Drumuri şi Lucrări de Artă SRL, cu terţ susținător EN-EZ Insaat Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi şi subcontractanţii Rocip Instal, Intens Prest şi Elcas Systems 2001.
» Asocierea G&M Road Building Engineering (lider) – Antrepriza de Construcții Drumuri şi Autostrăzi – Brumatax, cu subcontractanții Building Construction Mea şi Gridconnect.
Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Simona Bucura-Oprescu i-a „tăiat” pensia primarului Gentea cu aproximativ 3000 lei